Prefectul Capitalei, Georgeta Gavrilă, și ministrul Internelor, Radu Stroe, s-au contrazis, sâmbătă, în comandamentul de iarnă, cu privire la existența sau lipsa stocurilor de material antiderapant în București, vicepremierul Liviu Dragnea acordându-le în final o oră pentru clarificarea controversei.
Fii mereu la curent cu starea vremii. Primește zi de zi prognoza meteo din orașul tău.
La începutul ședinței, ministrul Internelor a susținut că în București sunt stocuri minime de material antiderapant și a cerut rezolvarea problemei.
„O notă aparte pentru București: Știu că stăm rău cu stocurile, asta pentru a nu spune că avem stoc zero. Prin urmare, luați măsuri. Nu știm cât de mult va ninge în București, dar vântul va fi puternic, așa că vă rog să vă pregătiți stocurile necesare sub toate formele: nisip, sare… Neapărat! Sper că nu mai e situația de acum două zile, când apărea stoc zero”, a spus ministrul de Interne.
Prefectul municipiului București, Georgeta Gavrilă, a infirmat însă datele transmise de Radu Stroe.
„Este o informație greșită pe care o aveți. Poliția Rutieră a verificat, Primăria Generală, la fel, ne-a transmis stocurile și la acest moment, și acum două zile, aveau 23.000 de tone de material antiderapant. Am trimis informația la minister”, a replicat prefectul.
Ministrul de Interne a continuat totuși să susțină că informațiile pe care le-a primit de la Poliția Rutieră arată că Bucureștiul nu are sare în stoc.
„Poliția Rutieră spune că nu aveți sare. E adevărat că aveți clorură, dar n-aveți sare”, a spus Stroe.
Pentru a contrazice afirmația ministrului, prefectul Georgeta Gavrilă l-a rugat pe reprezentantul Primăriei București, prezent la videoconferință, să confirme existența în depozite a materialelor antiderapante.
„Există sare în stoc, există și clorură de calciu solidă, există și clorură de calciu lichidă, niciodată nu am avut situația să lipsească sarea din stoc”, a spus reprezentantul PMB.
Prefectul de București a adăugat că în prezent sunt disponibile 17.530 tone de stare.
Dar controversa nu s-a terminat aici. Deși vicepremierul Liviu Dragnea, coordonatorul comandamentului de iarnă, a continuat interpelările altor prefecți din țară cu privire la situația cauzată de viscol, după câteva minute ministrul de Interne a simțit nevoia să intervină din nou pe temă stocurilor Capitalei.
„Mai am o problemă tot cu Bucureștiul. Sectoarele 1, 2, 3, 4 și 6 și firmele care lucrează pe aceste sectoare nu și-au făcut aprovizionarea. Probabil, dumneavoastră vă referiți la nivelul Capitalei în legătură că v-ați asigurat cantitatea de materiale”, a spus Stroe.
Din nou, prefectul Georgeta Gavrilă a continuat să afirme că, în urma verificării stocurilor, s-a constatat că toate sectoarele municipiului au stocuri de sare. Auzind aceste informații, ministrul Stroe i-a șoptit lui Dragnea că sectorul 5 nu are un astfel de stoc. Acesta este singurul sector al Capitalei care nu are încheiate cu firme contracte de deszăpezire.
Într-un final, vicepremierul Dragnea a intervenit și i-a cerut prefectului de București să clarifice problema după videoconferință.
„Doamna prefect, aveți o oră la dispoziție să vă puneți de acord cu structurile Ministerului de Interne, să vedem care este situația reală. Da? Aveți o oră la dispoziție ca să aflăm toți care este situația reală, dacă sunt stocuri, dacă există, dacă ele sunt puse unde trebuie”, a conchis Dragnea.