Prima pagină » Știri » Îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării de peste 230.000 de lei, confiscate după controale în Ilfov

Îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării de peste 230.000 de lei, confiscate după controale în Ilfov

Îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării de peste 230.000 de lei, confiscate după controale în Ilfov
Îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării de peste 230.000 de lei au fost confiscate de polițiști în urma unor controale la depozite din trei centre comerciale din județul Ilfov, fiind constatate șase infracțiuni de evaziune fiscală și contrafacere de marcă.

Controalele au fost făcute sâmbătă, la 21 de societăți comerciale care își desfășoară activitatea prin depozite și puncte de lucru din cele trei mari centre comerciale en-gross din județul Ilfov, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Ilfov remis, duminică, agenției MEDIAFAX.

Polițiștii Direcției de Investigare a Fraudelor din Poliția Română și cei ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din Poliția Ilfov au constatat în urma controalelor șase infracțiuni, dintre care trei de evaziune fiscală și trei de contrafacere de marcă.

În cazul celorlalte societăți comerciale controlate continuă verificările încrucișate prealabile, pe baza documentelor justificative prezentate, în vederea stabilirii concordanței dintre evidențele furnizorilor și cele ale clienților, a precizat IPJ Ilfov.

Polițiștii au dat 17 amenzi, în valoare de 146.250 de lei și au confiscat 94.812 de bucăți de produse de îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și articole de menaj, în valoare totală de 235.230 de lei.

Printre produsele confiscate au fost și 320 de genți purtând însemnele unei mărci consacrate, precum și 84.670 de produse de îmbrăcăminte și încălțăminte, în valoare de 200.000 lei transportate fără documente legale de proveniență de către o societate comercială din Ilfov.

Citește și