Prima pagină » Magazin » „Argo”, marele învingător la gala premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani. LISTA câștigătorilor

„Argo”, marele învingător la gala premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani. LISTA câștigătorilor

Filmul „Argo”, de Ben Affleck, a reușit o a doua victorie importantă în decurs de două zile, obținând, duminică, cel mai important trofeu la cea de-a 19-a gală a premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG), unde s-a impus la categoria „cea mai bună distribuție”.

Trofeul pentru cea mai bună distribuție acordat de Sindicatul actorilor americani este echivalentul premiului Oscar pentru cel mai bun film acordat de Academia americană.

Cu doar o zi înainte, sâmbătă, „Argo” a fost desemnat cel mai bun film al anului și la gala premiilor decernate de Sindicatul producătorilor americani (Producers Guild of America/ PGA), învingând alte trei pelicule care au impresionat în acest sezon, „Lincoln”, „Les Misérables” și „Silver Linings Playbook”, alături de care a fost nominalizat la premiul Oscar la categoria cel mai bun film al anului, informează Reuters.

„Argo” a creat surpriză la gala de decernare a premiilor Globul de Aur, la jumătatea lunii ianuarie, când s-a impus la două categorii majore – „cel mai bun film” și „cel mai bun regizor” (Ben Affleck). Filmul a primit apoi șapte nominalizări la premiile Oscar, ce vor fi acordate pe 24 februarie.

„Argo” prezintă rocambolesca, dar reala poveste a misiunii de salvare a diplomaților americani în timpul Revoluției iraniene din 1979, refugiați în ambasada Canadei din Teheran. Pentru această misiune, un agent CIA i-a deghizat pe acei diplomați și i-a plimbat prin Teheran, pretinzând că sunt tehnicieni dintr-o echipă de filmare aflați în căutarea unor locuri de turnare pentru un lungmetraj SF.

La gala care a avut loc duminică seară, la Los Angeles, Daniel Day-Lewis s-a impus la categoria „cel mai bun actor”, cu rolul din „Lincoln”, iar Jennifer Lawrence a fost desemnată cea mai bună actriță, grație prestației sale din comedia cu accente dramatice „Silver Linings Playbook”.

Tommy Lee Jones, în vârstă de 66 de ani, a obținut trofeul SAG pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, grație interpretării politicianului radical Thaddeus Stevens din filmul „Lincoln”.

Anne Hathaway, în vârstă de 30 de ani, a câștigat primul ei premiu SAG, cu rolul Fantine din musicalul „Les Misérables”.

La gala de duminică seară au fost acordate și trofee în domeniul producțiilor de televiziune. Astfel, producția britanică „Downton Abbey” s-a impus la categoria „cel mai bun serial dramatic”, iar „Modern Family” s-a impus, pentru cel de-al treilea an consecutiv, la categoria „cel mai bun serial de comedie”.

Bryan Cranston a fost desemnat cel mai bun actor dintr-un serial dramatic, pentru rolul din „Breaking Bad”, iar Claire Danes s-a impus la categoria similară feminină grație rolului pe care l-a interpretat în serialul „Homeland”.

În domeniul serialelor de comedie, actorii premiați au fost Alec Baldwin – care a primit acest premiu pentru a opta oară pentru rolul din „30 Rock” – și colega lui din distribuția aceluiași serial, actrița Tina Fey.

Kevin Costner a fost desemnat cel mai bun actor dintr-un film sau miniserie TV pentru rolul din „Hatfields & McCoys” – serie care a fost filmată în România -, iar Julianne Moore s-a impus la categoria feminină similară cu rolul din „Game Change”.

Actorul Dick Van Dyke a primit un premiu SAG pentru întreaga carieră.

SAG Awards este una dintre cele mai urmărite gale din sezonul premiilor cinematografice de la Hollywood, care culminează cu ceremonia Oscar, în luna februarie, întrucât actorii alcătuiesc una dintre cele mai mari categorii din rândul membrilor cu drept de vot din cadrul Academiei de film americane. Din acest motiv, actorii nominalizați vor primi multe voturi de la membrii Academiei de film americane, organizația care înmânează premiile Oscar.

Sindicatul actorilor americani este format din aproximativ 120.000 de artiști de film și televiziune. Premiile SAG pot oferi o idee despre actorii favoriți în cursa pentru premiile Oscar – cu o rată de succes de 50%.