Instituțiile cu atribuții în domeniul violenței în familie vor lucra cu o fișă unică a victimei

Instituțiile cu atribuții în domeniul violenței în familie vor lucra cu o fișă unică a victimei
Publicat: 28/01/2013, 16:39
Actualizat: 05/10/2015, 13:32

Toate instituțiile care au atribuții în domeniul violenței în familie vor lucra cu o fișă unică a victimei, ceea ce va permite și întocmirea unei statistici clare cu privire la numărul persoanelor agresate, a declarat luni directorul Direcției Protecția Copilului din Ministerul Muncii, Elena Tudor.

Alcoolismul, sărăcia, lipsa educației și lipsa comunicării sunt principalele cauze care duc la apariția violenței între persoanele adulte, rezultă dintr-un studiu realizat în cadrul campaniei de conștientizare „Violența în familie nu trebuie să te lase rece!”, inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

În cazurile de violență asupra copilului, cauzele sunt lipsa educației, alcoolismul și sărăcia.

„Consecințele percepute ale violenței în familie sunt în primul rând de ordin psihologic (irascibilitate, tristețe), atât pentru copii cât și pentru adulți victime. În cazul adulților, violența în familie implică în mare măsură și rezultate slabe de ordin profesional, izolare și înrăutățirea stării de sănătate”, se arată în raport.

Toate persoanele chestionate în cadrul campaniei au afirmat că știu ce este violența domestică, dar 90 la sută dintre acestea au precizat că termenul le este cunoscut de la televizor.

Peste 85 la sută dintre cei care au răspuns definesc violența prin „agresiuni fizice” și peste 81 la sută prin „jigniri”, „insulte”, numărul celor care percep și amenințările ca violență fiind mai mic.

De asemenea, peste 90 la sută dintre persoanele chestionate consideră că violența în familie este un fenomen de neacceptat care ar trebui mai aspru pedepsit prin lege.

„Aproximativ trei la sută dintre subiecți consideră violența în familie acceptabilă în anumite situații și aproximativ cinci la sută o consideră de neacceptat, dar nu trebuie pedepsită prin lege. Măsurile pentru combaterea violenței în familie par să fie relativ cunoscute de către subiecți, 60 la sută știu că o victimî trebuie să apeleze la poliție, 30 la sută îi îndrumă către primării/asistență socială. 18 la sută dintre respondenți știu că victima ar trebui să apeleze la un număr de telefon de urgență, iar 25 la sută dintre subiecți cred că soluția se poate găsi în familia victimei sau în rândul prietenilor săi”, rezultă din studiu.

Din totalul celor care declară că știu că există o lege referitoare la acest fenomen, mai puțin de unu la sută pot preciza numărul legii.

Percepțiile experților privind victima și agresorul unui caz de violență în familie reflectă un stereotip legat de gen, bărbații fiind în mai mare măsură asociați inițiativelor de acest gen în calitate de agresori și în mică măsură sunt percepuți ca victime.

Soțul este perceput ca principalul agresor și cu cele mai scăzute șanse de a fi o victimă, pe locul următor fiind bunicul. Totodată, persoanele de sex feminin (soție, copil fată) sunt percepute egal ca principalele victime ale violenței în familie și mai puțin ca agresori (copil fată, bunică), însă soția este situată pe locul trei ca agresor, după soț și bunic.

„În timp ce percepția legată de persoana de sex feminin în vârstă (bunica) sau tânără (copilul fată) este de victimă a violenței domestice și nu de agresor, stereotipul legat de gen marchează percepția bunicului și a copilului băiat. Persoana cu dizabilități este percepută ca victimă a violenței în familie și în cele mai puține cazuri ca agresor”, se mai arată în raport.

Secretarul de stat pe asistență socială din MMFPSPV, Codrin Scutaru, a declarat, după prezentarea studiului, că la nivelul ministerului există o serie de propuneri privind implementarea strategiei naționale de prevenire și combatere a violenței în familie.

„Important este să preluăm cazurile, să le cunoaștem prin colaborarea tuturor instituțiilor cu atribuții, să urmărim aceste cazuri astfel încât să existe un control asupra lor și asupra soluționărilor”, a spus Scutaru.

Secretarul de stat consideră că ar putea exista un control mai serios și, eventual, o limitare a desenelor animate cu conținut violent.

„E una dintre propuneri, care ar avea, probabil, efecte mult mai rapid. Copiii sunt expuși unor desene animate cu conținut ridicat de violență și dacă specialiștii nu fac evaluările sau nu sunt consultați pentru a face evaluările, atunci va fi mai dificil pentru CNA să ia o decizie în acest sens. Există cooperare și vrem să o ducem doar la nivelul următor”, a spus secretarul de stat.

Codrin Scutaru consideră că și agresorii ar trebui ajutați, precizând că aceștia, de obicei, sunt victime ale unor traume care le generează un comportament violent.

„Sunt puțini cei care genetic sunt agresivi. Cei mai mulți au fost victime la rândul lor și ajung să facă acest lucru pentru că nimeni nu le identifică rana emoțională”, a spus secretarul de stat.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.884 de subiecți din 35 de localități.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună