Toate companiile din subordinea Ministerului Transporturilor vor avea manageri privați până cel târziu la sfârșitul lunii martie, procesul de recrutare pentru CFR Călători și CFR Marfă urmând să fie finalizat până la finele lunii viitoare, a declarat luni Relu Fenechiu, ministrul de resort, în Parlament.
„În scrisoarea de intenție cu FMI m-am angajat ca pentru CFR Marfă și pentru CFR Călători să aducem manageri privați până la sfârșitul lunii februarie, iar pentru toate celelalte companiile din subordinea Ministerului Transporturilor în trei luni de la data intrării în vigoare a hotărârii de guvern, mai exact până la sfârșitul lunii aprilie”, a precizat Fenechiu după ce comisiile reunite ale celor două camere au avizat bugetul ministerului pe care îl conduce.
În total, la Transporturi, vor fi recrutați 10 manageri și 43 de membri CA pentru companiile CFR SA, CFR Călători, Tarom, CNADNR, Metrorex, Aeroporturi București, Administrația Porturilor Maritime Constanța, Administrația Canalelor Navigabile, Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia” și Telecomunicații CFR.
Termenul precedent asumat de guvern pentru numirea unui management din mediul privat a fost sfârșitul anului trecut. În prezent, managementul privat a fost introdus doar la operatorul aerian Tarom și la compania de infrastructură feroviară CFR SA.
„Vom numi noii membri ai consiliului de administrație și echipele de management profesionist până la finele lunii septembrie 2012”, se angaja guvernul prin scrisoare transmisă FMI pe 23 octombrie 2012, în urma celei de-a șasea misiuni de evaluare a acordului cu România.
Fenechiu a mai precizat că numirea unui manager la Portul Constanța „este o chestiune de câteva zile”.
Transporturile vor să concesioneze liniile neprofitabile și să cumpere locomotive cu consum redus pentru reducerea pierderilor
În timpul discuțiilor pe amendamentele depuse de Opoziție pe bugetul Transporturilor, ministrul a precizat că o parte din infrastructura feroviară, respectiv liniile nerentabile, va fi dată în exploatare unor operatori privați.
„Există unele linii unde pentru fiecare 100 de lei cheltuiți se încasează un leu”, a explicat Fenechiu.
Mai exact, cele mai neprofitabile zece linii de cale ferată vor fi date în exploatare privată, iar pentru următoarele zece cele mai nerentabile ar urma să fie achiziționate trenuri ușoare cu un consum de cinci ori mai mic.