Suspensorul lui Băsescu și obsesia Tabloului

Suspensorul lui Băsescu și obsesia Tabloului
Publicat: 28/01/2013, 19:28
Actualizat: 29/07/2014, 21:19

Cu cel pe care încă nu-l botezasem Varanul m-am întâlnit pentru prima și ultima oară în această viață imediat după alegerile prezidențiale din 2004, când se cocea „soluția imorală”, alianța DA plus UDMR plus partidul Voiculescu. Într-o emisiune la TVR, am încercat să-i explic că imoralitatea din expresia lui Băsescu nu se referă, logic, la el sau la partidul lui, ci la alianța DA și la Băsescu însuși, care astfel se autovaccina eticoid și preventiv pentru cârdășirea cu DomProfesor în fața electoratului antisecuristo-comunist buimăcit.

La ieșirea din TVR, pe trepte, marele om s-a întors și m-a întrebat: „Domnu Popescu, domle, eu și partidul meu arătăm chiar de tot ca niște curve cu mișcarea asta?”. Nu mai știu ce i-am răspuns.

Întrebarea aceea explică o anumită cauză a faptului că D. Voiculescu, o dată la câteva luni, își dă demisia din Senat și îl suspendă pe T. Băsescu.

Evident, suspensorul lui Băsescu joacă leapșa cu instanțele de judecată, vrând să scape de ÎCCJ, evident își bate joc sistematic de amărâții care l-au votat.

De ce? Pentru că alegătorii lui nu sunt Securitatea lui Ceaușescu – de acolo, cum bine știe DomProfesor, demisia ți-o dădeai doar înainte de parastas. Nu prea puteai s-o faci pe martirul Imunității.

Dar mai e ceva. Omul acesta are obsesia Tabloului. Plăcerea lui cea mai mare e să se simtă în „poze” istorice: Dan Voiculescu anunțând suspendarea lui Băsescu, Dan Voiculescu demisionează din senat, Dan Voiculescu și Maiestatea Sa, Dan Voiculescu cere, avertizează, profețește.

A plătit ani de zile o echipă specială de cameramani care să-l filmeze numai din unghiuri avantajoase, ca pe un Hegemon.

In documentarul lui Alex Solomon „Capitalism – rețeta noastră secretă” apare, radiind prin toți porii, sub propriul său tablou uriaș, de întemeietor de dinastie.

Tot edificiul politico-mediatic pe care l-a construit e un tron – tolănit pe el, poate visa că are în cartea de istorie un spațiu măcar cât jumătate din cel al lui Ceaușescu.

De aceea, Dan Voiculescu era interesat de distincția între „curvă” și „chiar de tot curvă”.

Nu voia să strice Tabloul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...