Prima pagină » Știri » Gheorghe Iana de la Spitalul Universitar, noul șef al Casei de Asigurări de Sănătate București

Gheorghe Iana de la Spitalul Universitar, noul șef al Casei de Asigurări de Sănătate București

Gheorghe Iana de la Spitalul Universitar, noul șef al Casei de Asigurări de Sănătate București
Casa de Asigurări de Sănătate București (CASMB) are, din ianuarie, un nou președinte-director general, prof. dr. Gheorghe Iana, șef de clinică la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală, numit interimar în urma concursului pentru ocuparea postului

Casa de Asigurări de Sănătate București (CASMB) are, din ianuarie, un nou președinte-director general, prof. dr. Gheorghe Iana, șef de clinică la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală, numit interimar în urma concursului pentru ocuparea postului, care s-a încheiat marți.

Iana a declarat, pentru Mediafax, că își dorește să crească gradul de transparență al instituției.

„Consideră că sunt foarte multe lucruri de făcut pentru a aducerea la zi a Casei de Asigurări de Sănătate București, pentru nevoile asiguraților. Aș vrea să cresc gradul de transparență al CASMB și să revitalizez site-ul, pentru simplificarea procedurilor și activităților. Merg pe principiul ușilor deschise, așa cum a fost și în perioada când am fost manager la Spitalul Universitar de Urgență București”, a spus prof. dr. Iana.

Noul președinte al CASMB crede că este necesară o mai bună gestionare a resursei umane, în condițiile în care aceasta este insuficientă.

„Cheltuielile de personal reprezintă doar 0,3 la sută din bugetul la nivelul CASMB”, a precizat, în acest context, președintele instituției.

CASMB a fost condusă anterior, în intervalul august-decembrie 2012, de economistul Marian Răzvan Roșca.

Citește și