Nicolăescu: Cer la județe strategie pe sănătate până în 2020 pentru a vedea ce spitale să redeschidem

Nicolăescu: Cer la județe strategie pe sănătate până în 2020 pentru a vedea ce spitale să redeschidem
Publicat: 01/02/2013, 17:08
Actualizat: 24/05/2015, 21:20

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, că va solicita județelor, pe o metodologie uniformă și unitară, să îi transmită o strategie a sănătății publice până în anul 2020, pentru a stabili ce spitale închise trebuie să fie redeschise.

El a făcut aceste declarații la dezbaterea în comisiile parlamentare pentru buget-finanțe ale Parlamentului a bugetului pentru anul 2013 alocat Ministerului Sănătății.

„Nu aș vrea să facem o decizie de deschidere așa de stupidă cum a fost cea de închidere, adică fără niciun discernământ, fără nicio evaluare”, a subliniat acesta.

Ministrul a arătat că a luat o „decizie de principiu” ca în circa două săptămâni să înainteze un memorandum în Guvern prin care va solicita , „pe o metodologie uniformă și unitară”, tuturor județelor să îi transmită o strategie a sănătății publice până în anul 2020.

„Pe baza strategiei pe care o va prezenta fiecare județ în parte vom ști ce investiții au neterminate, în funcție de strategie ce investiții trebuie continuate, ce investiții trebuie închise și abandonate, să vedem la spitalele închise care trebuie deschise”, a arătat acesta.

Eugen Nicolăescu a mai spus că, atunci când va primi aceste strategii, ministerul va redacta strategia națională.

„Venim în Parlament, o aprobăm și pe baza ei orice guvern vine și pleacă trebuie să își facă datoria pentru sistemul sanitar românesc. E anormal să lucrăm după ureche, așa cum am lucrat din păcate în ultima vreme”, a ținut să arate ministrul.

El a mai menționat că sumele alocate permit puține investiții în anul 2013, care vor fi făcute numai la obiectivele care pot astfel să fie finalizate.

Eugen Nicolăescu a precizat însă că în cursul anului 2013 vor fi finalizate lucrările la Institutul de Oncologie Iași, Spitalul TBC Roșiori de Vede și Spitalul Clinic „Bagdasar Arseni” din București, care va deveni una dintre cele mai moderne unități spitalicești din țară.

Ministrul a spus că vor fi achiziționate trei elicoptere și mai multe ambulanțe pentru SMURD.

Nicolăescu a subliniat, în intervenția sa, că au fost alocate sume suplimentare pentru 2013 față de anul anterior pentru depistarea precoce a cancerului, pentru medicina primară și de ambulator, pentru centrele de permanență.

Demnitarul a spus că are în vedere ca la pachetul de servicii medicale de bază să fie adăugate, ulterior, pachete de servicii medicale suplimentare și complementare.

În ceea ce privește sistemul de coplată, el a subliniat că acesta va fi valabil numai pentru serviciile spitalicești, coplata urmând să fie stabilită de spitale, între 5 și 10 lei. Nicolaescu a arătat că sumele astfel obținute nu se vor face venituri la buget, ci vor fi folosite exclusiv de spitalele respective.

La finalul dezbaterilor, bugetul Ministerului Sănătății pentru anul 2013 a fost adoptat cu 26 de voturi „pentru”, șase voturi „împotrivă” și două abțineri, cu doar două amendamente care vizau realocări de fonduri.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...