Universitatea din Minnesota va organiza un curs care să le ajute pe studente să ajungă mai repede la orgasm, scrie campusreform.org.
Cursul, numit simplu „Orgasmul feminin”, se adresează atât bărbaților, cât și femeilor, și apare în calendarul evenimentelor oficiale ale Universității. „Toți cei care vor să afle despre orgasmele multiple și despre punctul G sunt invitați. Vrei să afli cum să ai primul orgasm, cum să ai orgasme mai bune sau cum să-ți ajuți prietena? Ești invitat!”, se arată în descrierea evenimentului.
Invitația se încheie cu cuvintele „Are you coming?”, care în engleză înseamnă „Vii?”, dar exprimă și ajungerea la orgasm.
În cadrul cursului despre orgasm, studenții vor avea „activități interactive” și vor urmări diverse filmulețe, notează sursa. „Nimic nu ne stânjenește și niciun subiect nu este tabu”, arată conducerea universității.
Cursul va costa universitatea nu mai puțin de 3.400 de dolari, bani din fondurile pentru cercetare, fapt ce i-a enervat pe contribuabilii americani.