O mie de polițiști vor asigura ordinea la alegerile locale parțiale de duminică

O mie de polițiști vor asigura ordinea la alegerile locale parțiale de duminică
Publicat: 02/02/2013, 15:04
Actualizat: 29/07/2014, 19:49

O mie de polițiști sunt mobilizați pentru a asigura ordinea la alegerile locale parțiale care vor avea loc duminică în județele Bihor, Botoșani, Covasna, Harghita, Neamț, Olt și Teleorman, potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Astfel, peste 330 de polițiști se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine și liniște publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.

De asemenea, Poliția Română va asigura măsuri de pază și protecție la 183 de secții de votare dintre cele 417 constituite.

Pentru protecția locurilor în care vor fi organizate secții de votare, vor fi la datorie 350 de polițiști, iar pentru soluționarea solicitărilor și semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, la nivel național, vor acționa 142 de polițiști, constituiți în 42 de echipe operative.

A fost stabilit și un efectiv de rezervă format din 121 de polițiști, care va fi în permanență pregătit să acționeze, împreună cu structurile de jandarmi, dacă situația operativă va impune.

„Măsurile adoptate de Poliția Română urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum și un mod de acțiune corect și echidistant al polițiștilor”, a precizat Poliția Română.

Polițiștii au fost agrenați în misiuni și pe întreaga durată a campaniei electorale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ea este Silvia Coman, medicul erou care a luptat până în ultima clipă. O boală...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Alianţa lui Viktor Orban şi-a ales preşedintele pentru noul grup din Parlamentul European. Cine preia...
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Strict SECRET în România. Decizia care-l face fericit pe Iohannis. Ordin la Guvern
Rute alternative pentru Bulgaria, Turcia și Grecia. Ponturi pentru șoferi
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Timur, autointitulat Sabia Islamului. Marele cuceritor turco-mongol
×