Hrebenciuc a fost întrebat de ziariști cum a reușit performanța de a nu se ridica de pe scaunul de președinte de ședință la dezbaterea bugetului timp de 12 ore.
„Simplu, ați văzut, rezist, nu am niciun fel de problemă. Prin voință și prin autosugestie, e de învățat, sigur că da, aici trebuie să învățați”, a răspuns Hrebenciuc.
Deputații și senatorii au finalizat, joi dimineață, în jurul orei 02.20, dezbaterea pe articole și a anexelor la proiectul bugetului de stat pe anul 2013, cu excepția anexei VII, aceasta urmând să fie analizată de plen în ședința care urmează să înceapă la ora 9.00.
Președintele de ședință, Viorel Hrebenciuc, a anunțat că ședința Parlamentului va fi reluată la ora 9.00, parlamentarii urmând să analizeze anexa restantă, să dea votul final asupra proiectului legii bugetului de stat pe 2013, să dezbată și să voteze proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat.
Miercuri, prin votul deputaților și senatorilor au fost stabilite cotele bugetare pentru toate segmentele Anexei III, ministere și alte instituții centrale de interes public. Au fost, de asemenea, adoptate: Anexa IV – Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor pe anul 2013; Anexa V – Sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București pe anul 2013; Anexa VI – Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pentru anul 2013; Anexa VIII – Numărul maxim de posturi finanțate pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult pe anul 2013; Anexa IX – Categoriile de venituri și cheltuieli aferente bugetelor locale pe anul 2013; Anexa X – Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pe anii 2012-2016.