Astronomii de la Harvard au descoperit mai multe planete potențial locuibile

Astronomii de la Harvard au descoperit mai multe planete potențial locuibile
Publicat: 07/02/2013, 17:03
Actualizat: 02/02/2019, 14:49

Numeroase planete potențial locuibile și cu mărimi apropiate de cea a Terrei se află pe orbitele stelelor din categoria „piticelor roșii”, mai mici și mai puțin fierbinți decât Soarele, aflate în număr foarte mare în galaxia noastră, Calea Lactee, informează AFP.

Într-un studiu care a fost publicat miercuri, ce se bazează pe un catalog al exoplanetelor descoperite de telescopul american Kepler, astronomii de la Centrul de astrofizică al Universității Harvard din Statele Unite afirmă că 6% dintre „piticele roșii” au în jurul lor planete cu mărimi comparabile cu cea a Terrei și care sunt potențial locuibile.

În condițiile în care aceste „pitice roșii” reprezintă stelele cele mai numeroase din galaxia noastră, cea mai apropiată exoplanetă „soră a Terrei” s-ar afla la doar 13 ani-lumină (un an lumină are 9.460 miliarde de kilometri), afirmă oamenii de știință.

„Credeam că va trebui să explorăm distanțe vaste pentru a găsi o planetă ca Terra, dar acum am înțeles că o altă planeta ca Pământul se află probabil în vecinătatea noastră cosmică, așteptând să fie descoperită”, a declarat Courtney Dressing, un astronom de la Universitatea Harvard, principalul autor al studiului.

În ciuda faptului că „piticele roșii” sunt mai mici și mai puțin calde decât alte stele, inclusiv decât Soarele nostru, ele oferă condiții propice pentru existența unor planete care să semene cu Terra, a explicat cercetătoarea americană.

O „pitică roșie” medie ajunge la doar o treime din mărimea Soarelui și este de o mie de ori mai puțin strălucitoare. Niciuna dintre aceste stele nu este vizibilă de pe Pământ cu ochiul liber.

Cercetătorii americani au identificat 95 de planete care orbitează în jurul unor „pitice roșii” și care ar putea fi locuibile. Însă doar trei dintre ele (6%) au temperaturi și mărimi apropiate de cele ale Terrei.

„Acest fapt ne face să credem că de acum înainte va fi considerabil mai ușor decât credeam să căutăm forme de viață dincolo de Sistemul Solar”, afirmă David Charbonneau, coautor al studiului.

Cu toate acestea, o exoplanetă locuibilă aflată în jurul unei „pitice roșii” ar reprezenta o lume total diferită de a noastră.

Aceste planete sunt mai apropiate de stelele lor. Însă acest fapt nu ar împiedica existența vieții, dacă planeta are o atmosferă suficient de groasă și oceane adânci pentru a distribui căldura în jurul planetei.

În plus, întrucât „piticele roșii” au o existență mai îndelungată decât stelele precum Soarele, exoplanetele din jurul lor sunt mai bătrâne decât Terra, iar potențiala viață de pe ele ar fi astfel mai veche.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună