Ponta: Era bine să închidem problema Statutului parlamentarilor, regret incidentul din plen

Ponta: Era bine să închidem problema Statutului parlamentarilor, regret incidentul din plen
Publicat: 07/02/2013, 15:58
Actualizat: 02/02/2019, 00:57

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că, în opinia sa, era bine să se închidă problema Statutului deputaților și senatorilor dându-se un vot în plen, pentru a se opri demagogia privind marile privilegii, el arătând că regretă incidentul legat de neînțelegerile dintre PSD și PNL pe această temă.

„Eu am susținut punctul de vedere al domnului Zgonea. M-a consultat, știu, cred că era foarte bine ca azi să închidem această discuție tocmai ca să nu mai lăsăm demagogia să funcționeaze, că nu am înțeles exact care sunt marile privilegii. (…) Eu spun doar că nu e bine pentru Parlament, pentru că iar începe să se vorbească de privilegii care nu există”, a spus Ponta.

El a admis că PSD și PNL au fost pe poziții opuse în ceea ce privește un articol din Statut și a arătat că este dreptul senatorului liberal Tudor Chiuariu să-și susțină amendamentul.

„Asta e. Colegii de la PNL au considerat altfel. Ceea ce s-a discutat înainte la comisie nu a mai fost valabil în plen. Știu că în comisie s-a votat, așa cum cred că era bine să se voteze, în plen nu s-a votat. Regret incidentul. E amendamentul domnului Chiuariu și e dreptul său să-l susțină”, a spus Ponta.

El a precizat că, probabil, există și parlamentari PSD care sunt de acord cu amendametul depus de liberalul Chiuariu.

„Plenul va decide săptămâna viitoare la vot. Eu o să votez pentru versiunea în care să nu mai lăsăm loc la interpretări”, a spus Ponta.

Parlamentul a decis, joi, să retrimită pentru o săptămână la Comisia de statut raportul privind Statutul deputaților și senatorilor care admitea obiecțiile președintelui Traian Băsescu, după ce PNL a criticat textul privind incompatibilitățile și a anunțat că va vota împotrivă.

Decizia Parlamentului de retrimitere la comisie a Statutului a fost luată chiar în timp ce președintele Băsescu spunea, în declarația de la Aeroportul „Henri Coandă” făcută înaintea plecării spre Bruxelles, că într-o scrisoare către șefii de stat și de guvern din UE el ar vorbi despre „succesul care se prefigurează astăzi” în Parlament cu Statutul.

„Eu în scrisoare aș vorbi de succesul care se prefigurează astăzi: Parlamentul României și majoritatea parlamentară au adoptat o legislație coerentă din punct de vedere al imunității parlamentare. Este un lucru pozitiv și șefii de stat și de guvern nu vor ști până la raportul din decembrie”, a afirmat Traian Băsescu, la aeroport.

În acest timp, la Parlament fusese întreruptă ședința pentru o pauză de consultări, după ce PNL a criticat vehement articolul din Statut care se referă la faptul că va înceta calitatea de deputat și senator la data rămânerii definitive prin necontestare în instanță a raportului ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea, în termen de 15 zile.

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a spus că acest lucru înseamnă că, la expirarea termenului în care poate fi contestat raportul ANI, mandatul de senator sau deputat a încetat de drept, ceea ce încalcă Constituția.

„Un mandat al unui parlamentar nu poate să înceteze în urma unui act de comunicare, grupul PNL va vota împotriva acestui act”, a spus Chiuariu.

Tudor Chiuariu a arătat că poate exista situația în care un parlamnetar nu poate fi găsit la domiciliu sau nu mai locuiește la adresa la care se trimite înștiințarea sau este în spital, iar calitatea sa de parlamentar încetează prin necontestare.

În replică, Eugen Nicolicea (UNPR) a spus că obligația ANI este să anunțe Biroul permanent al Camerei pentru ca acesta să anunțe parlamentarul respectiv.

„Înțeleg că ai alt domiciliu, dar, ca să-ți iei indemnizația de parlamentar, dai pe la Cameră și cu această ocazie ești înștiințat de raportul ANI”, a spus Nicolicea.

La rândul său, deputatul UDMR Mate Andras a dat un exemplu în care Parlamentul îl trimite în delegație pe Eugen Nicolicea timp de 10 zile și acesta rămâne în imposibilitatea de a ataca raportul ANI în 15 zile și rămâne fără mandat.

Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a criticat faptul că nu este acceptat de către parlamentari acest raport, el avertizând că ambiguitatea parlamentarilor face ca MCV „să calce în picioare Parlamentul”.

După un schimb de replici, parlamentarii au luat o pauză de consultări, în care au decis amânarea cu o săptămână a discutării acestui raport și retrimiterea lui la Comisia de statut, în pofida protestelor parlamentarilor PDL, care au susținut adoptarea raportului.

Comisia de Statut a adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, înregistrându-se un vot „împotrivă” și o abținere, raportul la cererea de reaxaminare a Statutului parlamentarilor, în care sunt însușite modificările solicitate de șeful statului, Traian Băsescu, potrivit președintelui comisiei.

„Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi. S-au înregistrat doar o abținere și un vot împotrivă. Au fost modificări de formă, nu de fond, la solicitările de examinare venite de la Cotroceni. Am operat toate modificările cerute. Joi, la ora 9.00, raportul va intra probabil în dezbaterea plenului”, a precizat, miercuri, președintele Comisiei de Statut, Gabriel Vlase.

El a precizat că, potrivit formei agreate de Comisie, parlamentarul care nu face contestație la Raportul ANI își pierde mandatul în termenul prevăzut de lege, contestarea în instanță a raportului ANI urmând a se face în 15 zile, termenul fiind prevăzut în legea ANI și de Codul de procedură civilă.

Vlase a spus că Parlamentul va fi informat de căre ANI în calitate de instituție tutelară a celui care are o problemă de integritate.

„Am vrut să ne asigurăm că instituția Parlamentului poate ajuta în notificarea parlamentarului care are o problemă, îl putem găsi mai ușor decât prin notificarea poștală”, a spus Vlase.

El a mai spus că alineatul din proiectul de Statut care abroga orice prevedere contrară acestuia a fost eliminat.

Președintele Traian Băsescu a trimis, luni, Parlamentului, o cerere de reexaminare a Statutului parlamentarilor, invocând, printre altele, faptul că acesta vine în contradicție cu recomandările din Raportul MCV și propunând dezbatere publică asupra proiectului.

Președintele Băsescu a semnat, luni, cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea Legii 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, pe care a trimis-o Parlamentului României, în temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, informează Președinția.

În cerere se arată că Legea trimisă spre promulgare are ca obiect de reglementare completarea și modificarea statutului deputaților și al senatorilor, în special în ceea ce privește incompatibilitățile, conflictele de interese și imunitatea parlamentarilor.

„La Articolul I, pct. 9, noua lege prevede o serie de incompatibilități, dintre care unele sunt preluate din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, precizând totodată că «Alte incompatibilități cu calitatea de deputat sau de senator se pot stabili numai prin lege organică». La Articolul IV din noul act normativ se prevede că «La data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziții contrare se abrogă». Având în vedere că acest domeniu este unul esențial pentru stabilirea integrității demnitarilor și că textele din noua lege sunt echivoce cu privire la aplicarea incompatibilităților stabilite prin alte acte normative, considerăm necesar clarificarea de către legiuitor a acestor dispoziții și stipularea lor în lege cu claritate și cu evitarea paralelismelor legislative, astfel cum impun normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 și cum se reține în jurisprudența Curții Constituționale”, scrie președintele în cererea de reexaminare.

De asemenea, șeful statului apreciază că nu au fost respectate normele de tehnică legislativă prevăzute la Articolul 64 și Articolul 65 din Legea nr. 24/2000, cu modificările și completările ulterioare, ce impun determinarea expresă a dispozițiilor normative vizate de abrogare, ceea ce poate determina apariția unor situații de incoerență și instabilitate legislativă.

„Printre cazurile de încetare a mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilității, prevăzute la Articolul I, pct. 3 din noua lege, nu este inclusă situația prin care se constată incompatibilitatea printr-un raport al Agenției Naționale de Integritate, necontestat la instanțele judecătorești. Practic, datorită textului de lege ambiguu, se poate ajunge la situația în care un parlamentar aflat în stare de incompatibilitate constatată de Agenția Națională de Integritate, refuză să notifice Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate și își continuă exercitarea mandatului. De aceea, considerăm că o asemenea opțiune a legiuitorului lipsește de conținut activitatea Agenției Naționale de Integritate”, scrie președintele în cerere.

El a amintește că, pe de altă parte, în ceea ce privește procedura declarării incompatibilității, reglementată la Articolul I, pct. 11 din noua lege, prevede derularea unor verificări în paralel celor ale Agenției Naționale de Integritate întrucât starea de incompatibilitate se constată printr-o hotărâre a plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul în cauză, în urma întocmirii unui raport de către comisia ce are în competență analizarea situațiilor de incompatibilitate.

„Considerăm că toate aceste aspecte vin în contradicție cu recomandările cuprinse în Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare, din 30 ianuarie 2013. În virtutea importanței statutului de parlamentar, apreciem că deputații și senatorii au obligația să demonstreze că îndeplinesc standarde ridicate de integritate, iar recomandările Comisiei potrivit cărora «credibilitatea Parlamentului ar avea de câștigat de pe urma unor proceduri mai clare de gestionare a dosarelor în care parlamentarii fac obiectul unor hotărâri în materie de integritate sau al unor acuzații de corupție» și că este «important să se clarifice faptul că Agenția Națională de Integritate rămâne singura autoritate însărcinată cu verificarea potențialelor incompatibilități ale funcționarilor aleși și numiți», trebuie implementate”, afirmă președintele.

În cerere se mai arată că în ceea ce privește conflictul de interese, legea aflată la promulgare prevede la Articolul I, punctul 14, că se sancționează disciplinar deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese, constatat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

„Practic, se va ajunge din nou la situația mai sus arătată, în care va fi lipsit de efecte raportul Agenției Naționale de Integritate care nu este confirmat de o hotărâre judecătorească întrucât nu a fost contestat. Considerăm că se impune clarificarea acestei situații astfel încât să fie eliminate articolele echivoce și să se creeze un cadru juridic corelat cu celelalte acte normative în materie și adecvat asigurării integrității în sectorul public”, scrie Traian Băsescu în cerere.

„De asemenea, considerăm oportună consultarea societății civile, precum și a instituțiilor competente în domeniu, în privința soluțiilor legislative înaintate prin această propunere legislativă, în vederea asigurării transparenței și a unui cadru legal stabil. Față de cele afirmate, am aprecia înțelegerea manifestată de legiuitor pentru adoptarea legii ținând cont de aspectele pe care le-am semnalat în prezenta cerere de reexaminare. Având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, urmând ca Parlamentul să decidă asupra acesteia”, se arată în încheierea cererii forumlate de președinte.

Comisia Europeană solicită, în raportul MCV privind România, ca parlamentarii incompatibili să demisioneze, iar celor care sunt anchetați penal să le fie ridicată imunitatea, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mark Gray.

El a apreciat, răspunzând unei întrebări, că s-au făcut „ceva progrese” în acest domeniu, dar că apar și câteva probleme și semne de întrebare.

Gray a explicat că, pe de o parte, există un Statut al parlamentarilor, care trebuie adus „pe calea corectă”, însă în același timp se discută și despre un cod de conduită al parlamentarilor.

„Am văzut diferite intrepretări. Din punctul de vedere al Comisiei Europene, noi considerăm că s-au făcut ceva progrese. Aici apar mai multe probleme: avem Statutul, care trebuie adus pe calea corectă, iar acum se vorbește de codul de conduită pentru parlamentari și în Raport se menționează clar că e nevoie de proceduri mai transparente legate de imunitate și termene clare, și asta cerem și noi”, a spus Mark Gray.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal