Șeful Pentagonului Leon Panetta a apărat, joi, administrația în cazul atacului împotriva consulatului de la Benghazi în septembrie, afirmând că armata nu este un serviciu de urgență care să fie mobilizat prin cunoscutul număr 911 în Statele Unite, relatează AFP.
„Forțele armate din Statele Unite nu sunt și, sincer, nici nu trebuie să fie un serviciu de urgență 911 capabil să ajungă la fața locului în câteva minute pentru toate evenimentele neprevăzute din lume”, a declarat secretarul Apărării în fața unei comisii a Senatului privind atentatul din 11 septembrie 2012 din Benghazi (estul Libiei), soldat cu moartea ambasadorului Christopher Stevens și a altor trei agenți americani.
„Armata americană nu are nici resursele, nici responsabilitatea de a întreține o cazarmă de pompieri aproape de fiecare instituție americană din lume”, s-a apărat șeful Pentagonului, care urmează să părăsească administrația în câteva zile.
Panetta a fost interogat de senatori alături de generalul Martin Dempsey, șeful Statului Major al forțelor armate, cu privire la reacția Pentagonului după atacul cu armament de război și explozibil comis de milițiile islamiste la 11 septembrie în Libia, împotriva consulatului din Benghazi.
„Cred cu fermitate că Departamentul Apărării și forțele armate americane au făcut tot ce puteau pentru a răspunde atacului de la Benghazi”, a asigurat Panetta.
El și-a construit demonstrația pe „lipsa de timp, în fața unui atac prea rapid pentru a trimite forțe militare la fața locului”, în special avioane care ar fi avut nevoie de circa zece ore pentru a interveni.
Potrivit lui Panetta, Washingtonul nu dispunea în perioada respectivă de „informații specifice” care să menționeze vreo amenințare împotriva consulatului, în ziua comemorării atentatelor din 11 septembrie 2001.
Cu câteva zile înainte de plecarea sa din administrație, el a avertizat, de asemenea congresmenii cu privire la reducerile bugetare care reprezintă „unul dintre cele mai mari riscuri în termeni de securitate pentru Națiune”. În lipsa unui acord în Congres până la 1 martie, Departamentul Apărării își va vedea bugetul redus cu aproape 10 la sută.
Atentatul terorist de la Benghazi a declanșat o furtună politică în Statele Unite, alimentată de opoziția republicană împotriva administrației democrate a președintelui Barack Obama.
La sfârșitul lui ianuarie, secretarul de Stat în perioada respectivă, Hillary Clinton, a apărat vehement în fața Congresului gestionarea acestui caz de către departamentul său, afirmând că „regretă profund” moartea compatrioților săi, dar fără a recunoaște vreo vină personală.