Traficul rutier pe DN 1 între Brașov și București a fost reluat în jurul orei 17.25, după ce, timp de aproape patru ore, a fost deviat pe DN 1A din cauza aglomerației, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Măsura devierii circulației fusese dispusă pentru a se evita ambuteiajele în stațiunile montane.
Șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile agenților de la Poliția Rutieră și să circule prudent.