Autoritățile din China au înăsprit regulile aplicate în cazul concertelor susținute de cântăreții străini, după ce anul trecut Elton John și-a arătat simpatia pentru sculptorul Ai Weiwei, un aspru critic al regimului totalitar.
Potrivit The Guardian, un echipaj de poliție l-a chestionat pe solistul britanic în noiembrie 2012, imediat după ce acesta a anunțat că spectacolul susținut în Beijing i-a fost dedicat artistului Weiwei. Cunoscut militant pentru drepturile omului, sculptorul chinez a fost arestat de mai multe ori în trecut, din cauza opiniilor politice. Autoritățile i-ar fi cerut managerului lui Elton John să semneze o declarație în care se arăta că admirația pe care cântărețul o are față de Ai Weiwei are legături strict cu activitatea artistică a acestuia.
Foto: AFP//Mediafax (Ed Jones)
Mai mult, publicația Global Times a publicat atunci un editorial în care a arătat că Sir Elton John a dat dovadă de lipsă de respect atunci când „a adăugat conținut politic spectacolului”.
„Dacă ar fi știut că acel concert îi era dedicat lui Ai Weiwei, mulți dintre spectatori nu ar mai fi venit. (…) Atitudinea lui John va face ca agențiile importante să ezite în viitor să invite artiști străini. (Cântărețul, n. red) a creat dificultăți în schimbul cultural dintre China și alte țări”, se mai arăta în material.
În acest context, ministrul Culturii din China, Cai Wu, ar fi propus ca numai cântăreților străini care au studii superioare să le fie acordată licența pentru concerte în Republică.
Chiar dacă purtătorul de cuvânt al Ministerului a negat modificarea regulilor în acest domeniu, potrivit unui surse a publicației The Guardian, începând cu anul 2013, mai multor cântăreți de muzică clasică li s-a cerut să prezinte diplomele de studii înainte de le fi permis să susțină spectacole pe teritoriul Chinei.
Cazul nu este singular, o situație similară petrecându-se în anul 2008, când cântăreața islandeză Bjork a strigat „Tibet! Tibet!” după ce interpretat cântecul „Declare Independence” în timpul unui concert din Shanghai. La vremea respectivă, Ministerul Culturii a arătat că spectacolul acesteia „nu numai că a încălcat legile Chinei și a rănit sentimentele chinezilor, dar a și dat dovadă de neprofesionalism.”
Foto: AFP//Mediafax (Petras Mallukas)