Numărul monedelor euro falsificate retrase din circulație a crescut cu 17% în 2012. Câte bancnote false au fost descoperite

Numărul monedelor euro falsificate retrase din circulație a crescut cu 17% în 2012. Câte bancnote false au fost descoperite
Publicat: 12/02/2013, 11:39
Actualizat: 28/09/2018, 20:47

Potrivit sursei citate, dat fiind că în prezent există 16,5 miliarde de monede euro autentice în circulație, raportul este de o monedă falsificată la 100.000 de monede autentice.

„Moneda de 2 euro rămâne de departe cea mai afectată de această activitate infracțională (falsificarea – n.r.), reprezentând aproape 2 din 3 monede euro falsificate identificate”, se mai arată într-un comunicat de luni remis MEDIAFAX.

Cele mai mare număr de monede euro falsificate retrase din circulație, 186.000, s-a înregistrat în 2010.

În privința bancnotele euro falsificate, în 2012 au fost retrase din circulație aproximativ 531.000 de bucăți, conform cifrelor furnizate de Banca Centrală Europeană, care este responsabilă cu protejarea bancnotelor împotriva falsificării.

Măsurile preventive, inclusiv legislația, analizele tehnice, coordonarea aplicării legii și cooperarea judiciară le-au permis statelor membre să facă progrese în ceea ce privește eliminarea monedelor euro falsificate din circulație.

Cu toate acestea, arată sursa citată, normele penale actuale trebuie să fie consolidate pentru a îmbunătăți prevenirea, investigarea și sancționarea falsificării euro pe întreg teritoriul UE, deoarece statele membre au norme și niveluri de protecție divergente.

În acest context, la 5 februarie 2013, Comisia a adoptat o propunere de directivă care stabilește reguli minime privind sancțiunile. Aceasta va introduce instrumente de anchetă eficace și va consolida măsurile preventive, permițând analizarea falsurilor de către autoritățile competente, cu scopul de a crește protecția euro și a altor monede prin intermediul măsurilor penale.

Intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2012, a regulamentului privind autentificarea monedelor euro, care stabilește normele aplicabile instituțiilor financiare pentru a se asigura că toate monedele euro pe care acestea le repun în circulație sunt autentice este, de asemenea, un instrument puternic de protejare a monedei euro împotriva falsificării, mai arată Comisia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Concluzii după dezastrul Satan II: Putin nu controlează situația arsenalului nuclear. „Nicio rachetă grea nu...
Traseul mega furtunii prin România! La ce oră va fi atins VÂRFUL ciclonului
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali!...
Viață de miner în comunism: lucra în Iad ca să aibă o viață ca-n Rai....
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Un bărbat a găsit un schelet în timp ce se pregătea să-și renoveze pivnița. Ce...
Medvedev amenință „țările mici” din NATO cu lovituri nucleare tactice: „Acel stat nu va mai...
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o...
Cum arăta Gabriela Prisăcariu înainte să devină celebră. Nici că o recunoști! Soţia lui Dani...
Anchetă în poliţie, după ce patroana unui salon din Galaţi şi-a făcut reclamă îmbrăcată în...
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Un TIR a intrat într-o casă, iar șoferul a rămas încarcerat! Ce a încercat șoferul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Turbulenţele continuă la Boeing: angajaţii rămân în grevă
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Lege pentru toți românii care nu locuiesc la adresa din buletin. Devine obligatoriu la divorț
Super-furnicile invadează Europa. Provoacă pene de curent și paralizează rețelele de internet
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă! Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care...
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Raluca Podea, mărturisiri șocante despre tatăl ei, la mai bine de un an de la...
Motivul pentru care David Popovici a refuzat un cadou de mii de euro
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Simona Halep a primit wild card la turneul WTA 125 de la Hong Kong