Cioloș, despre scandalul cărnii de cal: Un stat membru nu trebuie acuzat doar pe vorbe

Cioloș, despre scandalul cărnii de cal: Un stat membru nu trebuie acuzat doar pe vorbe
Publicat: 13/02/2013, 12:31
Actualizat: 03/07/2013, 23:10

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloș, a declarat, miercuri, referitor la scandalul cărnii de cal, că apreciază reacția autorităților române în acest caz și i se pare normal ca un stat să nu fie acuzat și să îi fie afectată credibilitatea doar pe bază de vorbe și speculații de presă.

„Mi se pare normal ca un stat membru care nu are o vină să nu fie acuzat doar pe vorbe sau speculații privind un anumit subiect, doar pentru că are un anumit nume acest stat membru sau altul”, a afirmat Cioloș, într-o conferință de presă.

El a arătat că aceeași reacție a avut și în cazul de acum doi ani privind castraveții infectați, când unele state membre au fost acuzate pe nedrept de alte state UE.

„Și tocmai de aceea mi se pare normală, firească, reacția autorităților României vizavi de reacția altor state membre să nu se lanseze în presă acuzații care pot avea un impact economic și care se bazează deocamdată doar pe speculații și pe ce spune unul sau altul”, a subliniat oficialul european.

De asemenea, Cioloș a menționat că apreciază reacția autorităților române care au dat dovadă de transparență.

„Eu am apreciat faptul că România a preluat imediat cazul, chiar fără să fie semnalată oficial de vreo instanță sau instituție europeană, a făcut verificările pe baza elementelor pe care le avea, a prezentat public și direct statelor membre respective rezultatul verificărilor celorlalte. Știu că domnul ministru Constantin a avut inclusiv discuții telefonice cu câțiva colegi din statele membre. Transparența de care a dat dovadă este un prim element care să îi dea credibilitatea că este în măsură să gestioneze o astfel de situație”, a afirmat Cioloș.

Totodată, el a ținut să sublinieze că doar a fost informat de oficialii români despre evoluția cazului și verificările făcute, iar mai multe lămuriri sunt așteptate de la reuniunea care va avea loc în această după-amiază la Bruxelles, între comisarul pentru sănătate și protecția consumatorului, Tonio Borg, și miniștrii agriculturii și siguranței alimentare din statele membre, unde se vor analiza informațiile la zi și măsurile care se impun.

Cantități importante de carne de cal – până la 100% – au fost descoperite în Marea Britanie în carne pentru friptură, apoi în lasagna și spaghete bolognese care ar fi trebuit să conțină vită. Carnea pentru friptură a fost furnizată de companii britanice și irlandeze, iar lasagna și spaghetele bolognese de compania franceză Comigel. Aceasta din urmă s-a aprovizionat de la compania franceză Spanghero, care afirmă că a cumpărat carne din România. Asociațiile profesionale românești din domeniul alimentar au respins însă aceste acuzații, afirmând că originea problemei nu este în România.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că Ministrul Agriculturii și celelalte autorități cu atribuții în domeniu vor solicita în numele României ca firmele vinovate de scandalul cărnii de cal, „din Franța, Luxemburg sau altă parte”, să răspundă direct, deoarece România nu trebuie tratată ca „suspectul de serviciu”.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, luni, că din România nu a fost exportată carne de cal greșit etichetată, autoritățile verificând cele două abatoare menționate de firma franceză, dar suspiciunile nu s-au confirmat, astfel că frauda s-a produs „undeva dincolo de granițele României”.

Comisia Europeană (CE) a apreciat marți ca „prematur” să introducă obligația de a menționa țara de origine a cărnii pe semipreparate, apreciind că scandalul actual reprezintă „o problemă de fraudă” și asigurând că „trasabilitatea funcționează” atât pentru carne proaspătă, cât si pentru semipreparate.

Reprezentanții industriei creșterii animalelor și a cărnii franceze (Interbev) s-au declarat marți „indignați” de prima reacție a Bruxelles-ului.
Interbev și sindicatele agricole FNSEA au solicitat luni să fie impusă fără întârziere „indicarea obligatorie a țării de origine a cărnii” pe eticheta semipreparatelor.

„Industria cărnii și consumatorii așteaptă decizii rapide și acte puternice”, a declarat, citat într-un comunicat, Dominique Langlois, președintele Interbev.

Franța și Suedia au anunțat deja intensificarea controalelor în industria cărnii și peștelui la Paris și pentru semipreparate pe bază de carne la Stockholm.

Scandalul a luat o dimensiune europeană după ce carne de cal, în loc de carne de vită, a fost descoperită săptămâna trecută în lasagna vândută sub marca Findus în Marea Britanie. Aceste pachete au fost produse de subcontractantul francez Comigel.

Carnea respectivă, care ar proveni din România potrivit autorităților franceze, ar fi trecut pe la un comerciant olandez, apoi cipriot, după care a ajuns la procesatorul francez Spanghero și a fost redirecționată către preparatorul Comigel.
Ancheta efectuată în diferite țări nu a stabilit, până în prezent, în ce țară a fost etichetată fraudulos carnea de cal și dacă prezenta un risc pentru consum.

FSA a solicitat societății Findus să efectueze „teste” pentru a identifica o eventuală prezență de fenilbutazonă în produsele de lasagna, ceea ce ar face carnea improprie consumului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză