Jucătoarea de tenis Simona Halep a acces, sâmbătă, în turul doi al calificărilor la turneul de la Dubai, dotat cu premii în valoare totală de două milioane de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Halep, capde serie numărul 8 în calificări, a trecut în runda inaugurală de sportiva Eleni Daniilidou din Grecia, în trei seturi, scor 6-2, 4-6, 6-2, după două ore și șase minute de joc.
În turul doi, Halep va juca în compania învingătoarei din meciul dintre slovaca Daniela Hantuchova și sportiva cehă Karolina Pliskova.