O femeie în vârstă de 50 de ani a murit și un copil de opt ani a fost rănit, sâmbătă, într-un accident produs la un raliu din Scoția, a anunțat poliția locală, informează AFP.
Accidentul a avut loc în prima etapă a Snowman Rally, în pădurea Glenurquar, în apropiere de Loch Ness, când un vehicul participant la raliu a ieșit de pe parcurs, intrând într-un grup de spectatori.
Băiatul în vârstă de opt ani a fost transportat la spitalul din Inverness, iar starea sa nu este critică.
„Pilotul și copilotul mașinii nu au fost răniți. Nici ceilalți spectatori nu au fost răniți”, a precizat poliția scoțiană.
Cursa, aflată la a 58-a ediție, a fost oprită.