Descoperirea cercetătorilor în bucățile de meteorit căzute în Rusia. VIDEO

Descoperirea cercetătorilor în bucățile de meteorit căzute în Rusia. VIDEO
Publicat: 01/03/2013, 12:39
Actualizat: 29/07/2014, 23:07

Cercetătorii ruși au anunțat, luni, că au descoperit fragmente din meteoritul care s-a dezintegrat vineri deasupra regiunii Celeabinsk din munții Urali, cauzând o undă de șoc care a rănit peste 1.000 de persoane. Anunțul a fost făcut la puțin timp după ce autoritățile au anunțat încheierea căutărilor, relatează AFP.

„Confirmăm faptul că particule dintr-o substanță descoperită de expediția noastră în apropiere de lacul Cherbakul au compoziția unui meteorit”, a declarat Viktor Grokhovski, membru al Academiei de științe din Rusia, citat de agenția Ria Novosti.

Ministerul Situațiilor de Urgență anunțase, însă, duminică, încheierea operațiunilor de cercetare, după ce scafandrii ruși au cercetat în van fundul acelui lac, despre care se spune că ar fi locul în care ar fi căzut unul dintre fragmentele desprinse din meteorit.

Dar Universitatea Ural, pentru care lucrează Viktor Grokhovski, a decis să deplaseze la fața locului o echipă de savanți, iar aceștia au afirmat că au descoperit aproximativ 50 de fragmente de meteorit în apropierea lacului.

Foto: AFP//Mediafax

„Membrii expediției au trimis la Ekaterinburg fragmentele pe care le-au găsit”, a anunțat universitatea într-un comunicat. Universitatea a postat pe site-ul ei o fotografie cu unul dintre cercetători care ține între degete o piatră mică de culoare neagră.

„Potrivit șefului expediției, Viktor Grokhovski, acest meteorit face parte din clasa chondriților”, termen care desemnează un tip de meteoriți pietroși, se afirmă în același comunicat, care precizează că fragmentele descoperite sunt compuse în procent de 10% din fier.

Meteoritul se va numi „meteoritul din Cherbakul”, potrivit aceleiași surse.

„Întrucât am găsit resturi (…), acest fapt înseamnă că fragmentul principal se află în lac”, a precizat Viktor Grokhovski, citat de agenția Interfax.

Cercetările științifice au ca scop identificarea naturii acestui meteorit și explicarea motivului pentru care prăbușirea sa a putut avea consecințe atât de grave. Corpurile cerești ard în general în totalitate atunci când întră în atmosferă.

Scafandrii de la Ministerul pentru Situații de Urgență au cercetat încă de sâmbătă, o zi cu temperaturi care au coborât până la -20 de grade Celsius, fundul lacului Cherbakul, a cărui suprafață înghețată a fost străpunsă și prezintă un cerc cu un diametru de șase metri. Însă ministerul a anunțat că scafandrii săi nu au descoperit nimic.

Vladimir Puchkov, ministrul pentru Situații de Urgență, estima că acele operațiuni de căutare erau în van, pentru că fundul lacului este acoperit cu un strat de nămol ce are o grosime de 1,5 metri.

Meteoritul s-a dezintegrat vineri dimineață deasupra localității Celeabinsk, un oraș industrial cu o populație de peste 1 milion de locuitori.

&

Fragmentele de meteorit au căzut pe Terra sub forma unor bule de foc urmate de cozi de fum, însoțite de explozii violente și fulgere de lumină orbitoare, generând panică în rândul populației locale, spărgând ferestrele de la numeroase imobile și cauzând prăbușirea zidurilor unei uzine.

Potrivit unor informații recente, furnizate de guvernatorul regiunii Celeabinsk, 1.240 de persoane, dintre care 299 copii, au fost rănite – cele mai multe prezentând răni ușoare – de acest fenomen spectaculos și fără precedent.

La rândul său, Ministerul Sănătății a raportat, luni, existența unui număr de 1.491 de răniți, dintre care 311 erau copii. Potrivit acestei surse, 46 de persoane (dintre care trei copii) sunt încă spitalizate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”