Mai mult sport în școli. Varianta în care învățătoarea și copiii fac mișcare în sala de clasă în care învață română

Mai mult sport în școli. Varianta în care învățătoarea și copiii fac mișcare în sala de clasă în care învață română
Publicat: 18/02/2013, 20:50
Actualizat: 23/10/2014, 14:45

Elevii de la clasele I și a II-a vor avea două ore de ”Educație fizică” și alte două ore de ”Muzică și mișcare”, iar cei de la clasele a III-a și a IV-a vor avea în total trei ore de sport, două ore de ”Educație fizică” și una de ”Joc și mișcare”.

Marți este ultima zi în care profesorii și părinții pot face observații cu privire la această propunere a Ministerului Educației, al cărei scop este ca elevii din ciclul primar să facă mai multă mișcare.

În ce condiții se vor desfășura, însă, aceste ore și cum e mai bine pentru copii să facă mișcare? În timp ce oficialii de la Educație spun că orele de mișcare se vor face la clasă, inspectorii și învățătorii arată că ar trebui făcute în săli diferite.

Stelian Fedorca, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, a declarat pentru gândul că orele de sport și mișcare de la clasele primare pe care le propune Ministerul Educației prin noile planuri cadru le vor fi făcute de învățători.

„Aceste ore de joc și mișcare erau și până acum, dar alegeau dacă le făceau sau nu. Unii le făceau, alții deloc. Așa că acum propunem să le facă toată lumea. Orele de mișcare vor fi făcute de învățătoare. Le vor face în sala de curs sau afară când e vremea frumoasă”, a spus Fedorca.

Secretarul de stat a declarat că sunt discuții ca numărul orelor de sport să fie extinse și la gimnaziu.

„Acest lucru va fi analizat astfel încât elevii să facă cât mai multă mișcare, pentru că ocupăm primele locuri la obezitate”, a spus Fedorca.

Învățătorii: Să nu tăiem din orele de română

De cealaltă parte, învățătorii spun că orele de mișcare sunt binevenite, numai că n-ar vrea să fie tăiate alte ore, precum cele de limba română.

„Nu vrem să tăiem din orele de limba română și să le dăm la sport. Ne este teamă să rămână mai puține ore de română, dar filosofia celorlalte ore să rămână la fel. Noi propunem construirea tuturor celorlalte programe pornind de la ideea că, la toate celelalte discipline, formarea unui limbaj de specialitate corect în limba română”, a spus Viorel Dolha, președintele Asociației Învățătorilor din România.

Reprezentantul învățătorilor susține că școlile au nevoie de mai multe săli de sport pentru orele elevilor, dar jocurile și mișcarea se pot face, la o adică, și în sălile de clasă.

În schimb, inspectorii școlari spun că cel mai bine ar fi ca orele de mișcare și sport să fie făcute într-o altă clasă și nu în aceeași clasă.

„Având în vedere că legea educației prevede ca orele de limbi moderne, religia și educația fizică să fie efectuate de profesori de specialitate, atunci aceste ore ar trebui făcute în alte săli. Nu știu dacă ar fi recomandat ca cei mici să facă mișcare în aceeași clasă. Ar trebui să fie alt spațiu în care să se poată organiza aceste ore. Dar, la acest moment, nu avem garanția că așa se va întâmpla”, a spus Riana Bucur, inspector școlar general la Brașov.

Cornel Petroman, inspectorul general de la Timiș, consideră că orele de mișcare le pot face și învățătorii, care au mai făcut acest lucru și înainte, dar subliniază că nu există nicio garanție că vor avea aceeași calitate precum orele ținute de profesori de specialitate.

„Orele de sport nu se pot face decât în sălile de sport. Dar dacă e vorba de mișcare și muzică se poate face și în sala de clasă. Trebuie să vedem cum le facem, vom discuta cu toată lumea”, a spus Cornel Petroman, inspectorul general de la Timiș.

El a spus că, cel mai probabil, se vor tăia din orele de matematică și română pentru orele de mișcare în plus.

„De la începutul anului școlar nu se puteau ține atâtea ore, pentru că s-ar fi ajuns la 22 de ore pe săptămână. Dar dacă se scot două ore, una de matematică și alta de română, atunci se pot introduce orele de mișcare”, a spus Petroman.

Elevii: e nevoie de săli de sport

La rândul lor, reprezentanții elevilor susțin introducerea mai multor ore de sport în programa școlară a elevilor din ciclul primar, dar spun că, pentru ca orele să se desfășoare în condiții optime, trebuie făcute investiții în bazele sportive din școli.

Liderii elevilor arată că unitățile de învățământ trebuie să dețină baze sportive dotate corespunzător și spații exterioare în perimetrul școlii pentru ca elevii să facă mișcare în aer liber.

Pe de altă parte, și sindicaliștii din Educație spun că, pentru mărirea numărului orelor de sport în școli, sunt necesare mai multe săli de sport.

„În țările civilizate, sălile de sport sunt dotate și cu bazine de înot, astfel ca elevii să poată avea cât mai multe activități sportive. Așa este normal să fie și în România”, consideră Simion Hancescu, președintele FSLI, care se întreabă, retoric, unde vor face copiii patru ore de sport pe săptămână în timpul iernii.

„Guvernul ar trebui să ia în calcul faptul că peste o treime dintre elevi > la metoda scutirilor medicale pentru sport și să analizeze de ce recurg copiii la această metodă, de ce fug de sport”, a adăugat Simion Hancescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.514 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor