Un număr de 33 de percheziții au loc, marți dimineață, în Capitală și în cinci județe, la locuințele unor persoane suspectate că înșelau diferite firme cu care încheiau contracte de leasing pentru mașini, creând un prejudiciu de aproape 360.000 euro și peste 2.337.907 de lei, anunță Parchetul ICCJ.
Potrivit unui comunicat al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică ai Parchetului instenței supreme, împreună cu ofițeri ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, derulează 33 de percheziții în București, precum și în județele Timiș, Arad, Vâlcea, Argeș și Giurgiu.
Persoane vizate sunt suspectate de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în cazul a 16 suspecți fiind dispusă începerea urmăririi penale.
Prejudiciul în acest caz este de 359.731 de euro și 2.337.907 de lei, fiind produs unor societăți comerciale care le-au dat persoanelor cercetate, prin contracte de leasing, mai multe autoturisme pentru care suspecții nu au achitat ratele aferente și pe care le-au înstrăinat fără drept într-o altă țară.