Stațiunea rusă Sheregash, din Siberia, a ales o metodă inedită pentru a promova turismul: a realizat un clip în care tinere îmbrăcate doar în costume de baie fac snowboard la temperaturi mult sub zero grade, scrie The Sun.
Tinerele, care se protejează cu ajutorul căciulilor și mănușilor, sunt filmate de aproape, privitorii putându-se delecta cu formele acestora. „Nu putem garanta un show ca ăsta în fiecare zi, dar noi în Siberia suntem destul de relaxați. Plus că avem cea mai bună zăpadă de snowboard in toată Europa”, a declarat un reprezentant al stațiunii Sheregash.
Pentru a atrage turiști, localnicii plănuiesc și deschiderea unui parc tematic Yeti. „Dacă fetele reușesc să îl scoată la schi pe Yeti, asta chiar ar fi o afacere”, a glumit Igor Idimeshev, viceprimarul din Sheregash.