Procurorii DIICOT București și ofițeri poliție judiciară din cadrul D.C.C.O. și B.C.C.O. București fac șase percheziții la domiciliile unor persoane suspectate că au constituit o rețea de 11 persoane, formată din cetățeni români și israelieni, specializată în săvârșirea infracțiunii de trafic de celule de origine umană.
Membrii grupării, reprezentanți ai clinicii private Med New Life din municipiul București, împreună cu cetățeni israelieni specialiști în domeniul reproducerii asistate, „au obținut beneficii financiare considerabile din activitatea infracțională, constând în procurarea materialului genetic necesar realizării procedurilor ce presupun fertilizarea „in vitro”, prin încălcarea prevederilor legale care reglementează procedura prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană”, susține DIICOT.
Membrii grupării acționau în cadrul clinicii Med New Life din București, specializată în fertilizare in vitro. Ei racolau tinere cu vârste cuprinse între 18 și 30 ani, de regulă studente din provincie, cu situații materiale precare, pe care le-au determinat să doneze ovocite umane contra unor sume cuprinse între 600 și 800 de euro, celule ce ulterior au fost vândute pentru sume între 3.000 și 4.000 de euro, unor cupluri care apelau la serviciile de fertilizare in-vitro oferite de această clinică, conform Poliției Române.
Clienții acestei rețele, formate din medici, asistenți medicali, embriologi și manageri de unități medicale, cetățeni români, cât și israelieni, erau cupluri din Israel care veneau periodic în România, pentru inseminări artificiale.
30 de persoane vor fi aduse la audieri la DIICOT, în acest caz.
Clinica Sabyc, cel mai răsunător caz de trafic de ovule
În 2012, Tribunalul București i-a condamnat pe șeful clinicii Sabyc, Harry Mironescu, pe medicii Natan Lewit și Genia Ziskind, Cecilia Borza și Yair Miron la cinci ani de închisoare cu executare, iar Victor Zota, fost director executiv ANT, a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare cu suspendare.
De asemenea, instanța a condamnat-o pe Rosana Maria Cristina Turcu, fost coordonator regional București al Agenției Naționale de Transplant (ANT), la șase luni de închisoare cu executarea pedepsei.
Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată în 24 februarie 2010 pe șeful clinicii Sabyc, Harry Mironescu, medicii israelieni Natan Lewit și Genia Ziskind, secretara clinicii Cecilia Borza, Yair Miron, Victor Zota, fost director executiv al ANT și Rosana Maria Cristina Turcu, fost coordonator regional București al ANT.
Potrivit procurorilor, patronii și angajați ai clinicii Sabyc ar fi racolat din străinătate cuplurile care doreau să fie beneficiarele tehnicilor de reproducere asistată.
Astfel, erau racolate femei cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, care consimțeau să fie supuse unor proceduri medicale având drept scop stimularea ovariană, unii dintre acuzați supraveghind procedura de stimulare ovariană și de prelevare de ovocite.