Producătorii auto chinezi sunt la 10 ani distanță de atingerea competitivității mondiale, iar pentru eliminarea decalajului față de concurență au nevoie de creșterea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare, potrivit companiei de consultanță Sanford C. Bernstein, transmite Bloomberg.
Companii precum General Motors (GM), Volkswagen (VW) și Toyota cheltuiesc mai mult decât brandurile chinezești în domeniul cercetării și dezvoltării și sunt lideri în privința ingineriei, a declarat Max Warburton, analist la Bernstein.
El a spus însă că chinezii au voința și banii necesari pentru a aduce industria auto a țării la nivel de clasă mondială.
„Chinezii au parcurs acest drum în proporție de 80%, mai au 20%, dar este partea cea mai complexă.Vor cheltui până vor reuși, până la urmă producătorii chinezi de mașini vor ajunge pe scena mondială”, a arătat Warburton.
Brandurile chinezești pierd teren pe piața lor locală, în timp ce producătorii străini majorează producția din China și introduc modele low-cost.
Producătorii auto din China cheltuiesc sub 2% din venituri pentru cercetarea și dezvoltarea produselor, sau circa jumătate din media mondială, potrivit China Association of Automobile Manufacturers.
Din peste 100 de companii auto chineze, SAIC Motor are cele mai mari șanse să devină un producător de talie mondială, după ce a învățat multe de la partenerul său General Motors și are ingineri mai experimentați, a spus Warburton.
Analiștii Bernstein s-au arătat „plăcut surprinși” și de progresele unor producători independenți mai mici, cum este Geely Automobile Holdings.