Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a lansat un nou portal, numit Serviciul Electronic de Mediere a Muncii (SEMM), care vine atât în ajutorul românilor care se află în căutarea unui nou loc de muncă, cât și în ajutorul angajatorilor care vor să găsească candidații potriviți pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul companiilor pe care le conduc.
La ora actuală există deja conturi create pentru toți cei care se află în evidența ANOFM. Acestea pot fi activate fie online, fie prin prezentarea la unitățile teritoriale ale agenției.
Noul portal poate fi utilizat și de către persoanele care nu se află în evidența ANOFM, ele având posibilitatea de a-și crea conturi prin completarea unui formular de înregistrare, cu informații precum CNP-ul utilizatorului care se află în căutarea unui loc de muncă, data sa de naștere și adresa personală de e-mail.
Persoanele care vor completa un astfel de formular de înscriere vor avea și posibilitatea de a menționa dacă sunt sau nu interesate de locurile de muncă disponibile în străinătate, ele putând să obțină acces și la secțiunea destinată muncitorilor migranți.
FOTO: SEMM
Ofertele de muncă pot fi căutate pe noul site lansat de ANOFM, printre altele, în funcție de categoria profesională în care se încadrează candidatul, în funcție de tipul contractului dorit de acesta și în funcție de programul de muncă.
Alte facilități de care vor beneficia utilizatorii SEMM sunt și :
– publicarea CV-ului și a scrisorii de intenție
– modificarea datelor de contact (valabilă doar pentru persoanele înscrise prin intermediul portalului)
– afișarea listei de candidaturi
FOTO: SEMM
Angajatorii au posibilitatea de a identifica în rândul utilizatorilor portalului SEMM persoanele care își doresc să obțină un loc de muncă și pot afla astfel mai multe detalii degate de ele. Pentru patronii care au depus oferte de muncă la ANOFM și în trecut au fost create conturi ce pot fi activate atât online, cât și direct la unitățile teritoriale ale ANOFM.
Cei care nu și-au mai căutat prin intermediul agenției candidați pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul companiilor lor trebuie să depună o ofertă de muncă la unitățile teritoriale ale ANOFM pentru a putea obține acces la SEMM.
Până în momentul de față, pe SEMM există 1.768 de angajatori care au depus oferte de muncă, numărul total al posturilor vacante ajungând la 8.232, și 743.674 CV-uri active.