Raul Castro a obținut ultimul mandat la conducerea Cubei, până în 2018

Raul Castro a obținut ultimul mandat la conducerea Cubei, până în 2018
Publicat: 25/02/2013, 10:00
Actualizat: 02/02/2019, 05:06

Președintele cubanez Raul Castro a primit duminică un „ultim” mandat de cinci ani în vederea continuării reformelor și pregătirii succesiunii sale la conducerii Cubei, cu un nou număr doi, Miguel Diaz-Canel, menit să conducă țara, în viitor, fără familia Castro, relatează AFP.

Această nominalizare „reprezintă un pas definitiv spre un transfer în liniște și ordonat al puterii către noi generații”, a declarat Raul Castro în închiderea ședinței inaugurale a noii Adunări Naționale, care a procedat la alegerea celor 31 de membri ai Consiliului de Stat, organul suprem al Executivului cubanez.

„În cazul meu, acest mandat este ultimul”, a adăugat el, insistând asupra unui „proces natural și sistematic” de înlocuire a generației istorice a Revoluției, ajunsă la putere odată cu Fidel Castro, în 1959.

Un inginer electronist, Miguel Diaz-Canel, fost ministru al Educației superioare, a devenit în martie 2012 unul dintre cei opt vicepreședinți ai Consiliului de Miniștri și s-a bucurat, în ultima perioadă, de multă vizibilitate în peisajul politic cubanez.

Devenit acum prim-vicepreședinte al Consiliului de Stat, membru începând din 2003 al Biroului Politic al atotputernicului Partid Comunist din Cuba (PCC), Miguel Diaz-Canel, care va împlini 53 de ani în aprilie, pare să fie succesorul desemnat de Raul Castro, în vârstă de 81 de ani, care a impus o limită de două mandate de cinci ani principalilor lideri.

Această succesiune, prevăzută la orizontul lui 2018, la finalul legislaturii, ar putea să aibă loc anticipat. Chiar dacă sub forma unei glume, Raul Castro a evocat posibila sa retragere, într-o întâlnire cu presa.

„Voi demisiona. Voi împlini 82 de ani, am dreptul să mă retrag. Nu credeți?”, le-a spus el vineri unor jurnaliști, râzând împreună cu gărzile sale de corp, în timp ce îl însoțea pe premierul rus Dimitri Medvedev într-o vizită la un cimitir militar sovietic, la Havana.

Înnoirea așteptată a Consiliului de Stat o include și pe Mercedes Lopez Acea, în vârstă de 48 de ani, prim-secretar PCC în provincia Havana. Ingineră în arboricultură și singura femeie între cei 15 membri ai Biroului Politic al PCC, ea este cea mai tânără dintre cei cinci vicepreședinți ai Consiliului de Stat.

Între ceilalți patru vicepreședinți ai Consiliului de Stat, desemnați de Adunarea Națională cu ocazia ședinței sale inaugurale, se află și vicepreședintele în exercițiu Jose Ramon Machado Ventura, în vârstă de 82 de ani.

Alți doi vicepreședinți în exercițiu își păstrează funcțiile, și anume liderul istoric Ramiro Valdes, în vârstă de 80 de ani, și Gladys Bejerano, în vârstă de 66 de ani, șeful Autorității pentru control financiar de stat.

Al cincilea vicepreședinte este șeful centralei sindicale de stat CTC, Salvador Valdes Mesa, în vârstă de 67 de ani, care era membru al Consiliului de Stat.

Înainte să desemneze cei 31 de membri ai Consiliului de Stat, cei 612 deputați reuniți la Palatul Convențiilor de la Havana, inclusiv fostul președinte Fidel Castro, în vârstă de 86 de ani, ovaționat pentru una dintre rarele sale ieșiri în public, au ales un nou președinte.

Esteban Lazo, un economist care va împlini 69 de ani marți, îl înlocuiește pe profesorul universital și diplomatul Ricardo Alarcon, în vârstă de 75 de ani, care a optat să nu mai candideze pentru acest post strategic pe care îl ocupa încă din 1993.

Principalul politician de culoare din Cuba, cunoscut pentru ortodoxia sa, Esteban Lazo era, anterior, unul dintre cei cinci vicepreședinți ai Consiliului de Stat.

În opinia unor analiști, viitoarea legislatură de cinci ani va reprezenta un test în vederea stabilirii modului în care potențiali candidați la succesiune gestionează reformele lansate, începând din 2008, de către Raul Castro.

„Nimeni nu poate guverna cu legitimitatea charismatică a liderilor istorici. Va fi o perioadă de experimentare, posibilii candidați trebuind să își demonstreze capacitatea de a schița Cuba viitorului”, a declarat pentru AFP politologul cubanez Carlos Alzugaray.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Interzis pentru șoferii care fac ITP-ul. Primești pe loc două amenzi, una peste alta. Legea...
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Centrala nucleară din Ungaria va avea permisiunea să depășească limita de temperatură a apei Dunării