Ce le fac părinții acestor copii este incredibil. Fetelor li se întâmplă în fiecare noapte

Ce le fac părinții acestor copii este incredibil. Fetelor li se întâmplă în fiecare noapte
Publicat: 27/02/2013, 15:35
Actualizat: 05/08/2014, 20:52

Tinerii din Cambodgia sunt încurajați de părinții lor să facă sex de la vârste cât mai fragede, iar adulții le construiesc chiar și colibe în acest scop.

Subiectul, care poate fi considerat unul tabu în Occident, a fost prezentat într-un documentar National Geographic. „De obicei, părinții trebuie să-și protejeze fiicele, nu să le promoveze ca obiecte sexuale”, susține dr. Sudeepta Varma, psihiatru în New York.

În zonele rurale din Cambodgia, băieții și fetele stau separat în timpul zilei, dar seara se strâng în jurul focului, apoi merg în „colibele dragostei”. Fetele din Cambodgia spun că este alegerea lor pe cine duc în „coliba dragostei”, dar că încearcă să fie cât mai discrete, cu toate că sexul înainte de căsătorie nu este interzis în țara asiatică.

„Înainte să mă culc cu cineva, vreau să știu câte ceva despre el. Dacă e leneș sau rău, nu-l invit. Dacă e bun, frumos și harnic, atunci poate mă culc cu el”, a declarat o tânără din Cambodgia.

Deși pare ciudat pentru Europa, obiceiul „colibelor dragostei” din Cambodgia are și avantaje, consideră experții. „Fetele tinere sunt lăsate să-și exploreze sexualitatea, dar și să ia decizii în ceea ce privește partenerii”, a declarat dr. Elizabeth Seeley-Wait, psiholog la Universitatea Macquarie.

Deși National Geographic susține că acest obicei poate duce la viol sau violență domestică, fetele din Cambodgia spun că nu au auzit de așa ceva. „Dacă fata spune nu, băiatul nu mai încearcă”, susține o tânără.

În ciuda deschiderii față de sex, băieții și fetele din Cambodgia nu pot fi văzuți împreună în timpul zilei decât după ce se logodesc, arată National Geographic.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?