Foarte puțini români s-au prezentat la urne, în Franța

Foarte puțini români s-au prezentat la urne, în Franța
Prezența românilor din Franța, duminică, la urne, a fost scăzută și lipsită de incidente, au declarat, oficiali din cadrul secțiilor de votare deschise în această țară, precizând că prezența a fost mai mică decât la referendumul din 19 mai.
Publicat: 15/02/2012, 11:22
Actualizat: 29/03/2012, 18:55

 

Prezența românilor din Franța, duminică, la urne, a fost scăzută și lipsită de incidente, au declarat, oficiali din cadrul secțiilor de votare deschise în această țară, precizând că prezența a fost mai mică decât la referendumul din 19 mai.

Atașatul de presă al României la Paris, Radu Ciobotea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că procesul de votare "merge foarte liniștit, iar prezența este bunicică", adăugând că s-au prezentat aproximativ o treime din numărul celor care au fost prezenți la referendumul din 19 mai.

Întrebat în legătură cu eventuale incidente, Radu Ciobotea a explicat că o persoană mai în vârstă care se prezentase la votul pentru Parlamentul European a fost trimisă să voteze pentru referendumul privind votul uninominal, până se eliberau cabinele în secția pentru euroalegeri. Femeia nu dorea însă să voteze la referendum, ci numai pentru europarlamentare. În cele din urmă, ea a putut vota așa cum a dorit, a explicat atașatul de presă.

El a precizat însă că, în ansamblu, românii din Franța par interesați mai mult de referendumul privind votul uninominal decât de alegerile pentru Parlamentul European.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal