Ministrul Dușa, între „Hitler” și „normalitate”

Primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, a cerut ca toată suflarea pe care o păstorește să vină la servici cu limba maghiară pe curat. Valabil și pentru arhitectul șef al urbei, întrucât niciun maghiar plătitor de taxe nu mai are chef să vorbească românește în „Ținutul Secuiesc” – și, în cel mai scurt timp, probabil că nicăieri. Omul e susținut în demersul său, cam „înfierbântat”, chiar de liderul UDMR, Kelemen Hunor. Acesta invocă legea care dă dreptul minoritarilor să folosească, în paralel cu limba oficială a statului, „și limba maternă”, în măsura în care interlocutorul, evident, o cunoaște. Înțeleg de aici că un minoritar nu are obligația de a ști ori a vorbi și limba oficială a statului, pe când un majoritar e obligat să știe limba maternă a minoritarului.

Eu nu spun că unui trăitor între maghiari i-ar face rău să știe o limbă în plus, dar de aici și până la a-i impune asta, e cale lungă. Iar absurdul trebuie folosit cu precauție.

Am înțeles îndemnul și strategia guvernanților de a nu răspundem la provocări și am fost puțin derutat de declarațiile contradictorii ale ministrului Apărării, Mircea Dușa, deputat de Harghita.

Înainte să meargă acasă, omul a catalogat pretențiile lui Raduly – „Limba maghiară în localitate nu este discriminatorie, ci obligatorie” – drept o „obrăznicie fără margini”.

„Nu este posibil ca un asemenea discurs să fie adus în dezbaterea publică, un discurs care mi se pare că se auzea doar pe vremea lui Hitler. De altfel, primarul din Miercurea Ciuc, folosind asemenea invective la adresa românilor, dar și a maghiarilor din Harghita, deopotrivă, nu face altceva decât să îi învrăjbească pe unii împotriva celorlalți” a spus Dușa, declarându-se curios să vadă dacă mai poate vorbi limba română și dacă mai poate intra în Harghita fără pașaport.

Odată ajuns, ministrul a devenit mult mai înțelept. „Mă bucur că în Harghita este o stare de normalitate. (…) Românii și maghiarii trăiesc în bună înțelegere și în bună pace și nu e cazul să-i agite cineva, să mai creeze zâzanie între ei”.

În consecință, am câtva nelămuriri. Dacă vine un neamț, un turc, un tătar, un bulgar și ne provoacă în vreun fel, e voie să răspundem?! E corect? În cazul lor, dacă se opintesc, la rându-le, să întoarcă legea pe dos, e voie să articulăm, blajin, vreo nemulțumire ori să reacționăm la provocări, aplicând legea?

Și, dacă pentru maghiari e voie să interpretezi și să aplici legea românească după bunul plac, de ce, la urma-urmei, să nu fie dezlegare și pentru romi, sași, ucraineni, turci, tătari, lipoveni, ruteni, evrei, italieni, bulgari, sârbi și toți ceilalți? Să vorbească fiecare, în administrație, după cum îl taie capul, și să facem noi, aici, Turnul Babel pe stil nou.

Personal, mi-am permis să răspund la provocare, întrucât în Constituție – art. 13, am văzut că scrie, negru pe alb: „Romániában a hivatalos nyelv a román nyelv”. Simplu ca „bonjur”!

Și, dacă așa stă treaba, atunci de unde și până unde îndrăzneala primarului din Miercurea Ciuc – susținut de Kelemen Hunor – de a încerca să impună limba maghiară ca limbă principală în comunele, orașele și județele în care maghiarii plătesc, și ei, taxe, ca tot românul?!

Potrivit Legii administrației publice locale, „În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceștia, și a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituției, ale legii și ale tratatelor internaționale la care România este parte”.

Dacă România nu a devenit un sat fără câini, să traducă cineva de la guvern chesti-asta pentru persoanele vizate de respectiva lege, și să o aplice în consecință!

Dacă nu, anunț că meditez modic turca, bulgara și „tătara”.

Hai, egészségügyi és hogy látlak hamarosan!