Polițistul Cristian Cioacă, acuzat că și-a omorât soția, pe avocata Elodia Ghinescu, susține că aceasta a plecat din țară în septembrie 2007 și că există dovezi în acest sens.
Avocata lui Cioacă, Maria Vasii, spune că există dovezi că Elodia a lucrat de pe laptopul său după data de 30-31 august 2007, când se presupune că ar fi fost ucisă, și că ar exista un document oficial semnat de avocată pe 6 septembrie în acel an.
Pe de altă parte, avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, susține că respectivul document este un fals, fiind fabricat de Cristian Cioacă. Radu susține că Cioacă i-ar fi cerut medicului de familie al Elodiei să îi emită un certificat medical pentru a-i motiva absențele din instanță. „Cioacă i-a spus asistentei să vorbească cu medicul de familie, pentru a elibera un certificat. Deci, cu bună știință, Cioacă a fost cel care a inițiat acest demers”, a declarat avocata familiei Ghinescu.
Procesul în care polițistul Cioacă este acuzat că și-a ucis soția începe pe 7 martie, la Pitești.