Tatăl copilului de zece ani, din comuna ieșeană Focuri, găsit mort într-o râpă, la începutul lunii februarie, precum și învățătoarea băiatului, sunt cercetați pentru rele tratamente, anchetatorii stabilind că minorul era maltratat atât în familie, cât și la școală.
Polițiștii din localitatea Hârlău au stabilit că în ziua în care copilul a plecat de la școală, dar nu a mai ajuns acasă, acesta a fost dat afară de la ore de către învățătoare pe motiv că îi deranja pe ceilalți colegi și că mirosea urât, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit anchetatorilor, minorul a stat în frig, în curtea școlii, timp de câteva ore, după care, pe drumul către casă, a cumpărat o sticlă de spirt medicinal și a băut alcoolul din recipient.
Ulterior, el a căzut într-o râpă, iar după câteva zile a fost găsit mort de către jandarmi, acoperit de zăpadă.
„Învățătoarea l-a dat afară din clasă. Băiatul a stat în curtea școlii, apoi a dispărut. Învățătoarea a recunoscut aceste lucruri și a spus că îi pare rău că s-a ajuns la situația respectivă. Ea este cercetată alături de tatăl minorului pentru rele tratamente”, a declarat, vineri, presei, Dumitru Simionescu, șeful Poliției Hârlău.
Anchetatorii susțin că băiatul nu s-a dus acasă, după ce a fost dat afară de la ore, de frica tatălui, care îl agresa frecvent.
Polițiștii au mai stabilit că învățătoarea obișnuia să-l lovească frecvent pe elev. De asemenea, tatăl îl trimitea la școală doar ca să încaseze alocația acestuia.
„În cazul în care băiatul nu frecventa școala, tatăl pierdea banii. De asemenea, bărbatul îl bătea frecvent, lucru confirmat de vecini”, a mai spus Dumitru Simionescu, șeful Poliției Hârlău.
Atât învățătoarea Raisa Vecliuc, de la școala din Focuri, cât și Ștefan Spătaru, tatăl copilului, sunt cercetați pentru rele tratamente aplicate minorului, dosarul urmând a fi trimis de Poliție către Parchet.
Șefa Inspectoratului Școlar Județean Iași, Camelia Gavrilă, a precizat că nu deține amănunte legate de ancheta polițiștilor, însă a adăugat că „un elev trebuie atras la ore și educat, nu scos afară din clasă”.
Copilul din comuna ieșeană Focuri, dat dispărut pe 24 ianuarie, a fost găsit mort, în zăpadă, două săptămâni mai târziu, la 300 de metri de casă.
Corpul băiatului a fost găsit de către jandarmi într-o râpă, acoperit de zăpadă. Copilul se întorcea de la școală, iar în condițiile viscolului puternic s-a rătăcit.
Tatăl copilului a fost chemat la sediul Poliției județului Iași, pentru a fi testat cu detectorul de minciuni, însă operațiunea a eșuat întrucât bărbatul s-a prezentat în fața polițiștilor într-o stare avansată de ebrietate.
Polițiștii încercau să afle amănunte legate de dispariția copilului, având unele semne de întrebare în acest caz.
Băiatul, originar din comuna ieșeană Focuri, a plecat pe 24 ianuarie de la școală, dar nu a mai ajuns acasă, tatăl copilului crezând inițial că s-a dus la bunici și sesizând Poliția la câteva zile după dispariția băiatului său.
Băiatul mai are zece frați, o parte dintre aceștia fiind dați în plasament din cauza condițiilor precare de trai ale familiei.
Mama copiilor a murit în cursul anului trecut.
Conducerea școlii din localitatea Focuri susține că băiatul era elev în clasa a doua și că în ziua în care a fost semnalată dispariția copilul a refuzat să intre la ore, rămânând în curtea unității de învățământ.