Ce a făcut Dido când a condus noua sa mașină pentru prima oară

Ce a făcut Dido când a condus noua sa mașină pentru prima oară
Publicat: 03/03/2013, 19:07
Actualizat: 04/08/2014, 04:28

Cântăreața, care a devenit celebră datorită hitului „White Flag”, a spus că acest accident a făcut-o să pună lucrurile în perspectivă. „Asta m-a învățat să apreciez lucrurile simple”, a spus cântăreața.

„Nu sunt foarte bună la cumpărat lucruri. Acum câțiva ani am cumpărat o mașină doar pentru că avea interiorul în culoarea copertei albumului meu ‘No Angel’ – roșu și negru. Da, ăsta e un motiv pentru care o fată cumpără o mașină. Apoi am făcut greșeala să cumpăr altă mașină, pe care am urât-o imediat după și cu care am intrat într-un zid prima dată când am condus-o. Asta m-a învățat să apreciez lucrurile simple”, a adăugat Dido.

Cântăreața și compozitoarea în vârstă de 40 de ani, al cărei album de debut, „No Angel”, s-a vândut în 21 de milioane de exemplare în întreaga lume, Dido a mai colaborat cu A. R. Rahman la piesa principală de pe coloana sonoră a peliculei „127 de ore” de Danny Boyle – „If I rise”, nominalizată la Oscar în 2011.

Pe lângă cariera ei muzicală, Dido s-a dedicat în ultimul an și vieții de familie. Căsătorită cu Rohan Gavin, ea a devenit mamă în iulie 2011, când a născut un băiețel, pe nume Stanley. Sarcina a împiedicat-o însă să cânte la gala Oscar din februarie 2011, unde ar fi trebuit să interpreteze „If I Rise”.

Primele două albume ale lui Dido, „No Angel” (1999) și „Life for Rent” (2003), sunt printre primele 10 cel mai bine vândute în Marea Britanie în anii 2000, pe plan mondial înregistrând vânzări de circa 33 de milioane de exemplare împreună. Dido a fost premiată la galele Brit Awards din 2002 și 2004, pentru cel mai bun album britanic – „No Angel” -, cel mai bun single – „White Flag”, de pe discul „Life for Rent” -, dar și la categoria „cea mai bună artistă britanică”.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?