Scandal în muzica românească: „Omul ăsta dă cu bâta în artiști”

Scandal în muzica românească: „Omul ăsta dă cu bâta în artiști
Publicat: 04/03/2013, 13:33
Actualizat: 29/07/2014, 16:51

Cântăreața de muzică populară Laura Lavric (65 de ani) a fost exclusă din Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, pe motiv că este pensionară.

Conducerea Consiliului Județean Suceava i-a cerut directorului Ansamblului, care se află în subordinea CJ, să îi concedieze, conform legii, pe toți pensionarii cu care au contract. Singura vizată de această modificare era chiar interpreta Laura Lavric.

Solistei nu i-a picat deloc bine această veste, pe care a aflat-o la sfârșitul săptămânii trecute. „Să nu credeți că veneam la ansamblu pentru salariul de 1.700 de lei. Pentru banii ăștia, cânt o jumătate de oră. Mă deranjează însă acest om care se află la conducerea județului (n.r. președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor) și care dă cu bâta în artiști și în tradiția din Bucovina”, a declarat Lavric.

Sofia Vicoveanca se află într-o situație similară, fiind pensionară, dar colaborând cu Ansamblul Rapsozii Botoșanilor. Cu toate acestea, reprezentanții Ansamblului din Botoșani spun că nu este niciun fel de problemă. „Avem un contract cu Sofia Vicoveanca, totul este perfect legal. Am vorbit și în țară și peste tot e așa, doar la Suceava nu. Cred că domnii de acolo au ceva cu Laura Lavric, altfel nu pot să-mi explic”, a declarat Ioan Cobâlă, dirijorul Ansamblului Rapsozilor Botoșanilor.

Laura Lavric este cetățean de onoare al municipiului Suceava.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?