Tarom ia în calcul vânzarea cele două Airbus A310, pentru eliminarea pierderilor

Tarom ia în calcul vânzarea cele două Airbus A310, pentru eliminarea pierderilor
Publicat: 04/03/2013, 17:43
Actualizat: 28/09/2018, 00:07

Tarom vrea să elimine pierderile cauzate de cele două aeronave de tip Airbus A310, principala variantă luată în calcul fiind vânzarea acestora, dar analizează și posibilitatea menținerii avionului folosit de Administrația Prezidențială în cazul în care cheltuielile trec la bugetul de stat.

Tarom are în prezent în flotă două aeronave de tip A310, una în configurație comercială și una în configurație VIP, utilizată din anul 2010 de Administrația Prezidențială. Ambele aeronave au intrat în flota Tarom în anul 1992.

„Există o serie de factori care fac ca aceste două aeronave să nu își mai justifice din punct de vedere economic prezența în flotă. Printre acești factori se numără costurile foarte mari de mentenanță și aeronavigabilitate, vechimea de peste 21 de ani, gradul de uzură, consumul mare de combustibil, procurarea cu dificultate a pieselor de schimb, având în vedere că în prezent nu se mai produc piese noi pentru acest tip de avion, iar în lume există puțini furnizori care mai au pe stoc acest tip de piese. Luând în considerare istoricul acestor două aeronave și operarea lor cu dificultate din cauza costurilor foarte mari, conducerea companiei Tarom urmează să stabilească în cel mai scurt timp o soluție în ceea ce privește eliminarea totală a pierderilor cauzate de acestea, principala soluție luată în calcul fiind vânzarea”, se arată într-un comunicat al companiei.

Referitor la aeronava utilizată de Președinție, reprezentanții companiei vor propune în prealabil autorităților o serie de soluții.

„Poate fi luată în calcul menținerea aeronavei prezidențiale în flotă, cu condiția ca autoritățile să își asume plata integrală, din bugetul de stat, a tuturor costurilor de întreținere, aeronavigabilitate și exploatare, atât a celor directe, cât și a celor indirecte. Totuși, opinia noastră este că acest avion nu mai corespunde condițiilor de înaltă calitate și performanță pe care trebuie să le îndeplinească o aeronavă pentru transportul unor înalți demnitari și că ar trebui găsită o soluție mai eficientă și mai potrivită statutului acestora”, a declarat într-un comunicat Dan Pascariu, președintele Consiliului de Administrație al companiei.

Compania precizează că imediat ce o soluție privind aeronavele A310 va fi definitivată și aprobată, aceasta va fi făcută publică, iar dacă se va lua decizia de vânzare a acestora, procesul va fi desfășurat în condiții de transparență totală.

„Nu dorim să creăm așteptări nerealiste prin avansarea unei valori care ar putea fi obținută din vânzarea celor două aeronave, motiv pentru care infirmăm sumele apărute în presă până în acest moment. Dacă ne gândim la vechimea și costurile uriașe de operare, credem că sumele vehiculate până acum sunt mult prea mari. Aeronava tot de tip A310 a Cancelariei germane, într-o stare mult mai bună și cu o configurație mult mai complexă, a putut fi vândută în urmă cu doi ani cu numai 3,1 milioane euro. Totuși, pentru a asigura un grad cât mai mare de transparență în procesul de vânzare a celor două aeronave, precizăm că acestea vor fi vândute prin licitație internațională, toate informațiile privind vânzarea și prețul obținut putând fi accesibile în timp real tuturor celor interesați”, a adăugat Pascariu.

Premierul Victor Ponta a declarat joi că Guvernul nu-i va retrage președintelui Traian Băsescu avionul cu care se deplasează la întâlniri oficiale, ci caută o soluție pentru ca actualele costuri ridicate generate de utilizarea acestui avion vechi să fie reduse, iar gradul de siguranță să crească.

La rândul său, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, afirmase anterior că Tarom va face o propunere Administrației Prezidențiale privind aeronava folosită de președinte, care are cele mai ridicate costuri de mentenanță, fără să detalieze, el declarându-se surprins că aceste cheltuieli sunt suportate de la bugetul de stat.

Fenechiu a arătat, într-o conferință de presă, că Tarom a solicitat un buget anual de 22,6 milioane de lei pentru costurile de aeronavigabilitate sau mentenanță la aronava Airbus 310 pe care o utilizează șeful statului.

El a spus că acesta este de departe cel mai mare cost de mentenanță pentru o aeronavă, dar întrebat dacă un alt avion de același tip din flota Tarom nu costă la fel, ministrul a răspuns: „Ba da”. Ulterior, Fenechiu a afirmat că și cealaltă aeronavă Airbus A 310, utilizată pentru zboruri comerciale, are costuri ridicate și din punctul său de vedere nu se justifică păstrarea ei, dar decizia o va lua tot Consiliul de Administrație.

Fenechiu, a declarat miercuri seară că Tarom ar trebui să renunțe la aeronava prezidențială Airbus A 310, deoarece produce companiei pierderi anuale de 7 milioane de euro.

Ministrul Transporturilor declarase miercuri seară, potrivit Realitatea.net, că aeronava prezidențială face anual o gaură de 7 milioane de euro în bugetul Tarom și că renunțarea la aceasta ar aduce economii importante companiei care are pierderi de 50 de milioane de euro anual.

Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Bogdan Oprea, a spus că nu comentează acest subiect.

Și premierul Victor Ponta s-a declarat nemulțumit, în decembrie anul trecut, de costurile pentru bugetul de stat ale operării aeronavei prezidențiale, el referindu-se la posibilitatea ca șeful statului și consilierii săi să meargă în vizitele externe cu zboruri de linie.

„Și la Administrația Prezidențială vom face reduceri. Faptul că ditamai avionul stă pe pistă câte trei zile să se plimbe președintele la Bruxelles, la Consiliul European… Am fost și eu la Bruxelles și am mers cu avionul de linie. Am văzut și alți șefi de guvern, în general țările au un avion. La noi se închiriază de la Tarom ditamai avionul pentru președinte și câțiva din jurul lui. Încercăm să fim mai închiși la buzunar”, a afirmat Ponta pe 12 decembrie 2012, în contextul participării președintelui Traian Băsescu la Consiliul European de iarnă și a pregătirii bugetului pe 2013

Administrația Prezidențială a solicitat în 2010 Tarom să efectueze cursele speciale pentru deplasările și vizitele externe ale șefului statului, compania de stat punând la dispoziție pentru acestea unul dintre cele două avioane Airbus A 310, achiziționate la începutul anilor ’90.

Compania Romavia care opera vechea aeronavă prezidențială, un Boeing 707 vechi de 39 de ani care nu mai îndeplinea nici standardele de zgomot la nivel european, a anunțat în 2010 că nu mai poate efectua deplasările președintelui ca urmare a situației financiare dificile a regiei.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal