Prima pagină » Economic » Ministerul pentru Societatea Informațională va avea un portal web de 4,2 milioane lei care va ajuta IMM-urile să coopereze

Ministerul pentru Societatea Informațională va avea un portal web de 4,2 milioane lei care va ajuta IMM-urile să coopereze

Consorțiul format din Ascenta IT Services SRL, Power Net Consulting și Evolva Trend Consultant va realiza un portal web care va ajuta IMM-urile să coopereze, contractul ridicându-se la 4,2 milioane de lei, TVA inclusă, în urma unei licitații a Ministerului pentru Societatea Informațională (MSI).

Potrivit anunțului de participare, publicat în octombrie 2012, valoarea proiectului a fost estimată la 6,66 milioane de lei, TVA inclusă.

Câștigătorul licitației va planifica, analiza și dezvolta soluția tehnică a portalului, va livra componentele hardware necesare sistemului și va realiza testarea funcțională și integrată a acestuia, se arată într-un comunicat al ministerului.

„Proiectul își propune să ofere întreprinderilor mici și mijlocii din România o infrastructură (…) prin care acestea să coopereze. De asemenea, va contribui la diminuarea cheltuielilor generate de activitățile de colaborare cu alte IMM-uri. Platforma va oferi și posibilitatea de a efectua formalități administrative și de a interacționa cu administrația publică”, se mai spune în comunicat.

Potrivit ministerului, cu ajutorul portalului, cetățenii și agenții economici vor putea obține informațiile necesare fără a se mai deplasa la sediul instituțiilor publice și fără a mai consuma din timpul alocat altor activități.

Totodată, pentru utilizatorii sistemului se vor pune la dispoziție un număr de 30 de aplicații prin care utilizatorii sistemului pot interacționa cu instituțiile publice.

Finanțat din fonduri europene, portalul IMM-urilor va deveni operațional în septembrie.

Citește și