Prima pagină » Știri externe » Iranul începe operațiunea care provoacă îngrijorare în rândul occidentalilor

Iranul începe operațiunea care provoacă îngrijorare în rândul occidentalilor

Iranul începe operațiunea care provoacă îngrijorare în rândul occidentalilor
Iranul vrea să instaleze aproximativ 3.000 de centrifuge mai moderne la instalația de îmbogățire a uraniului de la Natanz (centru), unde operațiunea a început deja, provocând îngrijorare în rândul occidentalilor, a anunțat duminică presa citând un oficial iranian din domeniul nuclear, relatează AFP.

Iranul vrea să instaleze aproximativ 3.000 de centrifuge mai moderne la instalația de îmbogățire a uraniului de la Natanz (centru), unde operațiunea a început deja, provocând îngrijorare în rândul occidentalilor, a anunțat duminică presa citând un oficial iranian din domeniul nuclear, relatează AFP.

Potrivit agențiilor Isna și Fars, directorul Organizației Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA) Fereydoun Abbasi Davani s-a „referit la producția a 3.000 de centrifuge de generație nouă” la Natanz, fără să ofere vren detaliu despre ritmul instalării acestor aparate.

„Ciclul producției acestor centrifuge s-a încheiat, iar într-un viitor apropiat centrifuge de generație nouă vor fi puse în funcțiune”, a declarat Davani, citat de agenții.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat, în raportul său de la 21 februarie, că Iranul a început, din prima parte a lui februarie, să instaleze la Natanz „180 de centrifuge (de tip) IR-2m sau cutii goale de centrifuge”.

Aceste centrifuge de tip IR-2m ar fi de patru-cinci ori mai performante decât cele 12.669 de centrifuge de tip IR-1 instalate deja și utilizate la fabricarea uraniului îmbogățit la nivel de cinci sau 20%.

Raportul AIEA a condus la o înăsprire a poziției marilor puteri, reunite în cadrul grupului 5+1 (Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Rusia, China și Germania), dar și a Israelului, care suspectează Teheranul că vrea să se doteze cu arma nucleară sub acoperirea programului său nuclear civil, acuzații respinse de către regimul din Republica islamică.

Iranul face obiectul unei serii de sancțiuni internaționale vizând, între altele, programul său de îmbogățire a uraniului. Teheranul afirmă că îmbogățește uraniu exclusiv în scopuri pașnice, până la un nivel de puritate de 5% – cu scopul de a produce electricitate, sau de până la 20% – cu scopul de a alimenta un reactor de cercetare medicală. Însă marile puteri se tem că Iranul ar viza îmbogățirea uraniului până la nivelul de 90%, necesar fabricării unei arme nucleare.

Citește și