Curtea de Apel București a decis: frații Mararu rămân în arest

Curtea de Apel București a decis: frații Mararu rămân în arest
Publicat: 05/03/2013, 20:08
Actualizat: 04/07/2013, 06:19

Frații Bogdan și Răzvan Mararu, acuzați că l-au plătit pe Vitalie Proca să îl omoare pe Dumitru „Puiu” Mironescu, rămân în detenție, a decis, marți, Curtea de Apel București, care a respins recursul celor doi la hotărârea de arestare preventivă.
Decizia Curții de Apel este definitivă.

Bogdan și Răzvan Mararu au fost arestați preventiv în 13 februarie, în urma unei hotărâri a Tribunalului București, la propunerea procurorilor, decizia fiind atacată cu recurs.

Cei doi sunt acuzați că, în toamna anului trecut, l-au pus pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Ioan Dumitru Mironescu, pentru a se răzbuna. Aceștia i-au dat lui Proca un autoturism marca Audi A6, folosit la comiterea faptei, i-au plătit o sumă de bani și i-au oferit elementele necesare pentru identificarea lui Puiu Mironescu, ținând permanent legătura cu acesta, prin intermediari, înainte și după comiterea faptei.

În 26 noiembrie 2012, pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, Vitalie Proca l-a împușcat în cap și în piept, cu un automat Kalașnikov și un pistol Makarov, pe Răzvan Isăilă, în vârstă de 26 de ani, pe care l-a confundat cu Puiu Mironescu. Isăilă a fost dus atunci la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, unde a fost salvat după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Parchetul Tribunalului București a dispus, în 17 ianuarie, începerea urmăririi penale față de Vitalie Proca, pentru tentativă de omor calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Proca a fost prins în 6 februarie la Moscova, în baza unui mandat emis în 18 ianuarie de Tribunalul București. Acesta era căutat și de Scotland Yard, pentru o tentativă de omor asupra bancherului rus German Gorbunțov, pe care l-a împușcat, de șase ori, la Londra, cu o armă semiautomată.

În 13 februarie, Curtea de Apel Bacău a emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Ioan Dumitru Mironescu, la cererea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), care îl acuză că a comandat uciderea lui Bogdan Mararu. Decizia Curții de Apel Bacău a fost contestată de Mironescu la instanța supremă, care judecă luni recursul lui.

Cinci persoane sunt cercetate în arest pentru tentativa de asasinare a lui Bogdan Mararu. Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuș, Ovidiu Popa, Petrică Jâtaru și Emil Cristofor sunt acuzați de omor calificat, distrugere și acte de terorism, după ce au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub autoturismul lui Bogdan Mararu, la Piatra Neamț.

Daniel Pădurariu a planificat asasinarea lui Bogdan Mararu, pe fondul unor conflicte mai vechi cu familia acestuia, și l-a pus pe Cosmin Irinel Lăcătuș să găsească două persoane care, pentru 7.000 de euro, să monteze dispozitivul exploziv, acestea cerând 15.000 de euro dacă Mararu moare, arăta instanța Curții de Apel Bacău în motivarea deciziei de arestare.

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamt, împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul BCCO Bacău și SCCO Neamț, au prins în 11 ianuarie în flagrant delict trei membri ai grupului infracțional care au amplasat dispozitivul exploziv artizanal sub autoturismul lui Bogdan Mararu. Mașina sub care s-a găsit explozibilul se afla la o distanță de un metru și jumătate de blocul în care locuiește Bogdan Mararu, aflat pe strada Privighetorii din municipiul Piatra Neamț, într-o zonă unde se află și sediul Direcției de Finanțe, Spitalul Județean, două biserici și o bancă.
Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, spunea atunci că suspecții erau monitorizați de SRI și DIICOT încă din luna decembrie 2012, iar în 11 ianuarie SRI a intervenit pentru prinderea acestora. Potrivit acestuia, SRI a găsit sub mașina de la Piatra Neamț „un kilogram de explozibil plastic de proveniență străină”.

Bogdan Mararu este fratele lui Gheorghiță Mararu, asasinat în noiembrie 2010.
În 14 noiembrie 2010, Gheorghiță Mararu, lider al lumii interlope nemțene, a fost ucis într-o cafenea din Piatra Neamț, iar asasinarea acestuia a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea șefului Poliției Române Petre Tobă și a secretarului de stat Dan Fătuloiu.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...