Traficul rutier în București se desfășoară cu dificultate, marți după-amiază, în special în sectorul 2 al Capitalei, dar și pe alte artere importante, din cauza numărului mare de semafoare care nu funcționează și a lucrărilor de reabilitare a carosabilului.
Potrivit hărții rutiere a Bucureștiului, prezentată pe site-ul Poliției Capitalei, se circulă cu dificultate pe Șoseaua București Ploiești, Șoseaua Colentina, Calea Floreasca, Șoseaua Ștefan cel Mare, artera care face legătura între Piața Romană și Bulervardul Unirii, Șoseaua Fundeni, Șoseaua Iancului, Bulevardul Carol I, Strada Iuliu Maniu, Șoseaua Pieptănari, Strada Nerva Traian și Șoseaua Olteniței.
Totodată, semafoarele de la intersecțiile străzilor Vasile Lascăr cu Ștefan cel Mare, Vulcănescu cu Popa Tatu, Olteniței cu Iriceanu și cele din intersecția Șoselei Colentina cu Ștefan cel Mare nu funcționează.
Autoritățile au explicat că în situații de acest gen blocajele sunt cauzate de numărul mare de mașini care circulă pe străzile Capitalei, de lucrările de reabilitare a carosabilului, numărul mare de semafoarele defecte și de probleme specifice, cum ar fi întreruperea traficului rutier, în anumite zone, pentru anumite evenimente.
Dimineața zilei de marți a fost marcată de dificultăți similare în trafic, amplificate în zona Arcului de Triumf de antrenamentele și repetițiile generale pentru parada militară de Niua Națională a României. O acțiune similară va avea loc și joi, tot între orele 9:30 și 13:00, motiv pentru care circulația autovehiculelor pe Șoseaua Kiseleff, între Piața Presei Libere și Piața Victoriei, va fi din nou restricționată.