Prima pagină » Magazin » Pe coperta Vogue la vârsta de 73 de ani

Pe coperta Vogue la vârsta de 73 de ani

Pe coperta Vogue la vârsta de 73 de ani
Cântăreața americană Tina Turner apare pentru prima dată pe coperta unei reviste din grupul Vogue, la vârsta de 73 de ani, informează huffingtonpost.com.

Cântăreața americană Tina Turner apare pentru prima dată pe coperta unei reviste din grupul Vogue, la vârsta de 73 de ani, informează huffingtonpost.com.

Celebra cântăreață americană a pozat pentru coperta numărului din luna aprilie a ediției germane a revistei Vogue. Fotografia de pe copertă este însoțită de textul „Simply The Best” – titlul unui cântec celebru lansat de Tina Turner.

În această fotografie, legendara cântăreață americană apare zâmbitoare și poartă o bluză albastră și o fustă de culoare neagră. Fotografia de pe coperta ediției germane a revistei Vogue a fost realizată de Claudia Knoepfel și Stefan Indlekofer, sub coordonarea stilistului Nicola Knels. Cântăreața va putea fi admirată și într-un editorial fotografic, inclus în interiorul revistei.

Potrivit editorilor de modă de la site-ul Fashionista.com, Tina Turner este, la vârsta de 73 de ani, probabil cea mai în vârstă vedetă care apare pe coperta unei reviste Vogue. Acest titlu era deținut de actrița Meryl Streep, care a pozat în 2012 pentru coperta ediției americane a revistei Vogue, la vârsta de 62 de ani.

Tina Turner a fost timp de multe decenii una dintre cele mai de succes cântărețe din lume, devenită celebră grație unor piese precum „Simply The Best”, „What’s Love Got To Do With It” și „Proud Mary”.

Pe numele său real Anna Mae Bullock, Tina Turner s-a născut pe 26 noiembrie 1939, în Brownsville (Tennessee). Tatăl ei lucra pe o plantație de bumbac, iar mama ei era de origine indiană. Cântăreața a trecut, de altfel, la budism în 1970.

După liceu, Tina Turner s-a mutat la Saint Louis, pe atunci capitala blues-ului, unde l-a întâlnit pe Ike Turner, un chitarist cu opt ani mai în vârstă decât ea. Primul lor single – „Fool in Love” – a urcat pe primul loc în topul Hit Parade.

Consacrarea ei a venit în 1966, odată cu lansarea piesei „River Deep Mountain High”, compusă special pentru ea de Phil Spector.

Căsnicia artistei americane a început să se degradeze după ce Ike Turner a devenit dependent de droguri și abuziv, Tina Turner părăsindu-l pe Ike pe 2 iulie 1976 și luând cu ea cei patru copii ai cuplului, dintre care doi provin dintr-o relație anterioară a soțului ei.

În timpul divorțului, cântăreața a renunțat la orice sprijin din partea lui Ike și la drepturile asupra melodiilor comune. Și-a început cariera solo în 1984, la New York, pe când avea datorii de o jumătate de milion de dolari și trăia doar din ajutorul social. În același an, la vârsta de 45 de ani, Tina Turner a câștigat patru premii Grammy pentru albumul care a marcat revenirea ei în industria muzicală, „Private Dancer”, și a jucat alături de Mel Gibson în filmul „Mad Max – Beyond Thunderdome”.

Într-o carieră impresionantă de aproape o jumătate de secol, Tina Turner, considerată cântăreața cu cel mai mare succes din muzica rock, supranumită de altfel „regina rock and roll”, a lansat 10 albume de studio, a jucat în numeroase filme, iar discurile ei s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial. Cântăreața americană, celebră pentru vocea ei puternică, își electriza publicul de fiecare dată cu energia ei debordantă din concerte. Tina Turner a vândut mai multe bilete la show-urile sale decât oricare alt artist solo din istorie și a câștigat opt premii Grammy.

Tina Turner s-a retras din viața publică după turneul ei de adio care a avut loc în 2008/2009. Cântăreața a învățat limba germană și s-a mutat în Elveția în 1995, pentru a locui cu partenerul său de viață Erwin Bach.

Potrivit unor informații recente, Tina Turner a primit la sfârșitul lunii ianuarie dreptul de rezidență în Elveția și intenționează să renunțe la cetățenia americană după ce va deveni în mod oficial cetățean elvețian.