Vicepreședintele Jobbik acuză Partidul Socialist ungar de trădare pentru că l-a invitat pe Ponta

Vicepreședintele Jobbik acuză Partidul Socialist ungar de trădare pentru că l-a invitat pe Ponta
Publicat: 09/03/2013, 19:25
Actualizat: 28/03/2019, 13:31

Vicepreședintele partidului naționalist ungar Jobbik, Zoltan Balczo, a acuzat Partidul Socialist (de opoziție) de înaltă trădare pentru că l-a invitat la Budapesta pe premierul Victor Ponta, informează MTI.

Într-un discurs rostit la un miting organizat în fața Palatului Sporturilor „Papp Laszlo” din Budapesta, unde a avut loc reuniunea Partidului Socialist ungar, Zoltan Balczo a declarat că, prin toate deciziile sale, premierul României a acționat împotriva etnicilor maghiari.

Balczo a spus în fața simpatizanților Jobbik că manifestația spontană este organizată pentru ca Ținutul Secuiesc să primească autonomie teritorială.

Istvan Szavay, liderul Jobbik responsabil de comunitățile maghiarilor din străinătate, a declarat că mitingul nu este împotriva poporului român, ci „împotriva celor care trădează interesele națiunii ungare”.

Mitingul s-a încheiat fără incidente violente.

Premierul Victor Ponta a evidențiat sâmbătă, la Budapesta, importanța coexistenței pașnice a românilor și ungurilor, într-un discurs rostit la o reuniune a Partidului Socialist ungar (de opoziție). „Ungurii și românii trebuie să înțeleagă că cele două țări pot coexista ca prieteni și pot colabora pentru viitorul comun”, a spus Ponta.

„Poate că trecutul a divizat cele două țări, dar prezentul și viitorul trebuie să fie împreună”, a adăugat Ponta.

Premierul României a notat că populismul, extremismul și demagogia afectează ambele țări, subliniind că drepturile etnicilor maghiari din România și etnicilor români din Ungaria trebuie respectate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină