Anunțul Fitch privind ratingul Italiei

Anunțul Fitch privind ratingul Italiei
Publicat: 10/03/2013, 16:09
Actualizat: 16/02/2016, 17:08

Fitch Ratings a retrogradat ratingul Italiei cu o treaptă, la nivelul BBB+ cu perspectivă negativă, din cauza rezultatului neconcludent al alegerilor din februarie, care a dus la un blocaj politic periculos pentru capacitatea țării de a combate recesiunea și criza datoriilor din Europa.

Noul rating este cu trei trepte peste nivelul junk, nerecomandat investițiilor, și cu numai o treaptă peste cel al Spaniei, transmite Bloomberg.

„Incertitudinile politice sporite și lipsa unei susțineri pentru noi măsuri de reformă structurale reprezintă un nou șoc pentru economia reală, aflată în recesiune profundă”, se arată într-un comunicat al Fitch, care subliniază faptul că recesiunea din Italia este una dintre cele mai profunde din Europa.

Premierul în exercițiu Mario Monti a contribuit la calmarea crizei datoriilor din Europa prin reducerea deficitului bugetar al Italiei și aplicarea de reforme menite să echilibreze finanțele țării. Sub conducerea lui Monti, randamentul obligațiunilor italiene pe termen de 10 ani a scăzut cu aproape 50%, de la un nivel record de 7,5% atins în noiembrie 2011.

Plecarea lui Monti și Parlamentul fragmentat rezultat în urma alegerilor au alimentat temerile că Italia va reaprinde criza datoriilor în Europa.

Ministrul italian de Finanțe, Vittorio Grilli, a declarat duminică, la o conferință din Cernobbio, Italia, că retrogradarea decisă de Fitch nu este suprinzătoare, fiind bazată pe o combinație de incertitudini politice și economice.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură