Principalele modificări aduse Constituției Ungariei

Principalele modificări aduse Constituției Ungariei
Publicat: 11/03/2013, 19:16
Actualizat: 29/03/2019, 10:49

Agenția France-Presse prezintă principalele amendamente aduse Constituției Ungariei, aceasta fiind a cincea modificare a legii fundamentale după intrarea în vigoare pe 1 ianuarie 2012.

1 – Rolul Curții Constituționale: instanța nu va mai putea examina legile adoptate de Parlament pentru modificarea Constituției decât ca formă, nu pe fond.

De asemenea, Curtea Constituțională nu mai are dreptul să se raporteze la deciziile luate înainte de intrarea în vigoare a noii Constituții, practic înainte de 1 ianuarie 2012. Astfel, instanța constituțională va renunța la 22 de ani de jurisprudență.

2 – Rolul președintelui țării: trebuie să promulge modificările aduse Constituției. Poate refuza acest lucru doar pe baza unor argumente privind forma.

3 – Familia: familia reprezintă entitatea formată prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie, cu sau fără copil. Legea, considerată prea restrictivă, fusese respinsă de Curtea Constituțională.

4 – Educația superioară: amendamentul introduce în Constituție contractele cu studenții, care, dacă beneficiază de locuri subvenționate de stat, trebuie să rămână în Ungaria după obținerea diplomei.

5 – Autoritățile locale au dreptul să evacueze din locuri publice persoanele fără domiciliu fix. Curtea Constituțională anulase această lege, considerând că încălca principiul demnității umane.

6 – Religii: Parlamentul, nu justiția, are sarcina recunoașterii sau nu a religiilor.

7 – Alegeri: campania electorală va fi scurtată și limitată doar la televiziunile publice, finanțate din bugetul de stat, gestionat de Guvern.

8 – Justiție: președintele Oficiului național al justiției (OBH) va avea dreptul să decidă mutarea proceselor oriunde în țară.

Parlamentul Ungariei a adoptat luni controversatul proiect de modificare a Constituției, în pofida criticilor formulate de opoziție, de Consiliul Europei și de Uniunea Europeană.

Amendamentele au fost adoptate cu 265 de voturi pentru, 11 împotrivă și 33 de abțineri.

Sâmbătă, Uniunea Europeană a atras atenția Ungariei că planul de modificare a Constituției riscă să încalce principiile statului de drept, recomandând sesizarea Comisiei de la Veneția. La rândul său, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, îi ceruse vineri premierului Viktor Orban, într-o conversație telefonică, să rezolve preocupările privind statul de drept, înaintea votului din Parlament. Criticii susțin că Guvernul conservator ungar încearcă, prin modificarea Constituției, să intensifice controlul asupra unor instituții-cheie – Banca centrală, Curtea constituțională și structurile care monitorizează mass-media. La originea inițiativei se află partidul de guvernământ, Fidesz, care are o majoritate de două-treimi în Parlament.

Președintele Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, ceruse Ungariei să amâne votul pe tema amendamentelor constituționale. Răspunzând criticilor, premierul Viktor Orban i-a trimis o scrisoare președintelui CE în care oferea asigurări că Ungaria va respecta valorile fundamentale europene. „Aș vrea să confirm angajamentul deplin al Guvernului și Parlamentului Ungariei pentru respectarea normelor și reglementărilor europene”, a scris Orban.

Martin Schulz, președintele Parlamentului European, îl îndemnase pe Viktor Orban ca, în contextul preocupărilor interne și internaționale, să ceară urgent avizul Comisiei de la Veneția în privința amendamentelor constituționale propuse.

Patru state UE – Germania, Olanda, Finlanda și Danemarca – i-au cerut vineri președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, să propună un mecanism european de intervenție împotriva țărilor membre suspectate că încalcă principiile statului de drept și valorile fundamentale ale Uniunii Europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Liceul în care un singur elev a luat examenul de Bacalaureat 2024
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Alianţa lui Viktor Orban şi-a ales preşedintele pentru noul grup din Parlamentul European. Cine preia...
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
S-a dat interzis pentru cei cu telefoane mobile. Toți românii trebuie să înțeleagă
Fără BAC la facultate. Lista universităților
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat? Foloseau ventilatoare de mână, mergeau la film...
×