URB cere subvenții și taxe mai mici. Vosganian promite sprijin pentru industria de rulmenți

URB cere subvenții și taxe mai mici. Vosganian promite sprijin pentru industria de rulmenți
Publicat: 12/03/2013, 12:32
Actualizat: 20/03/2019, 20:22

URB Group, proprietarul fabricii de rulmenți din Bârlad, cere Guvernului măsuri de stimulare a producătorilor locali, prin acordarea de subvenții și diminuarea taxelor și impozitelor pe investiții, iar ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că susține „total” această industrie, informează Mediafax.

„Să nu avem nicio stânjeneală să ajutăm transparent interesele oricărei companii românești. Aveți susținerea mea totală pentru sectorul de rulmenți, pe care îl consider exemplar din multe puncte de vedere, pentru că este integral privat, pentru că în diverse colțuri ale țării a păstrat locuri de muncă și că a reușit să fie prezent în peste 90 de țări, pentru cum își îndeplinește obligațiile față de statul român”, a afirmat Vosganian, invitat la o conferință a URB Group.

Vosganian a adăugat că este ministrul economiei, dar nu doar al celei de stat, iar în măsura în care companiile doresc va fi și reprezentantul industriei private.

„Mi-ar face plăcere ca românii să fie într-o zi mândri de industria românească”, a adăugat Vosganian, invitând conducerea URB să facă parte din comisia care va elabora o strategie de reindustrializare a României.

URB Group face parte din holdingul turc Kombassan.

Compania Rulmenți Bârlad a anunțat anul trecut că va investi, în următorii zece ani, 250 de milioane de dolari, printre proiectele de dezvoltare numărându-se deschiderea de fabrici de rulmenți în India, China și Rusia, și că speră să vândă în 2023 produse de circa un miliard de dolari, acoperind 1% din piața mondială de profil, față de 200 de milioane de dolari în 2012.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...