Trupa britanică de heavy metal Iron Maiden colaborează cu firma producătoare de băuturi Robinsons pentru a crea propriul brand de bere, al cărui nume, Trooper, a fost dat după single-ul formației lansat în 1983, informează contactmusic.com.
Berea a fost testată chiar de liderul trupei, Bruce Dickinson, care s-a asigurat că este „perfectă”. Mare iubitor de bere, Bruce s-a declarat mai mult decât încântat atunci când a aflat de propunerea ca trupa lui să aibă o bere care să o reprezinte.
„Sunt fan de o viață al acestei licori; am crezut că am murit și am ajuns în rai când am fost întrebați dacă vrem să avem propria bere. Trebuie să mărturisesc că am fost foarte tensionat – Robinsonii sunt singurii pe care i-am avut la audiții în ultimii 30 de ani. Prin magie au creat o armonie de arome și texturi căreia i-au dat numele Trooper. O iubesc”, a spus Dickinson.
Pe eticheta sticlelor se va afla mascota trupei, Eddie, îmbrăcată într-o costumație militară britanică din secolul al XIX-lea și purtând în mâini un paloș și steagul unionist, aceeași imagine care a fost folosită pe coperta single-ului.
Noua bere va fi pusă în vânzare începând din luna mai, pe site-ul www.ironmaidenbeer.com, perioadă în care trupa va fi cap de afiș la Festivalul Download din Donington Park.
Iron Maiden a lansat de-a lungul carierei nu mai puțin de 15 albume, vândute în aproximativ 70 de milioane de exemplare. Hituri precum „The Number of the Beast”, „Hallowed Be Thy Name”, „The Trooper”, „Flight of Icarus”, „Where Eagles Dare”, „To Tame A Land”, „Wasted Years”, „Bring Your Daughter… to the Slaughter”, „Afraid to Shoot Strangers”, „Wasting Love” au transformat Iron Maiden într-una dintre cele mai longevive și influente trupe de heavy metal din întreaga lume. Grupul este format din Steve Harris, Bruce Dickinson, Dave Murray, Adrian Smith, Janick Gers și Nicko McBrain.
În 2006, Iron Maiden a lansat albumul „A Matter of Life and Death”, material care a atins primele poziții în topurile din 40 țări. Albumul a fost promovat prin turneul „A Matter Of Life and Death World Tour”, care a cuprins 28 de concerte în Europa. Turneul de promovare a albumului „The Final Frontier” a debutat în iunie, cu o serie de show-uri în America de Nord.
Iron Maiden a concertat în România, la București, în 2008, și la Cluj-Napoca, în 2010.