Primarul din Sighișoara, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu

Primarul din Sighișoara, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu
Primarul din Sighișoara, Dorin Ioan Dăneșan (PSD), a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, sentința Curții de Apel Târgu Mureș majorând, la recurs, pedeapsa inițială, însă edilul spune că va cere revizuirea deciziei.
Publicat: 13/03/2013, 15:19
Actualizat: 03/07/2013, 20:51

Primarul din Sighișoara, Dorin Ioan Dăneșan (PSD), a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, sentința Curții de Apel Târgu Mureș majorând, la recurs, pedeapsa inițială, însă edilul spune că va cere revizuirea deciziei.

Potrivit unei informări de presă transmise, miercuri, de Curtea de Apel Târgu Mureș, primarul din Sighișoara, Dorin Ioan Dăneșan, a pierdut recursul împotriva sentinței penale pronunțate în 22 noiembrie 2011 de Judecătoria Sighișoara, prin care era condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Atunci, decizia Judecătoriei Sighișoara a fost atacată cu recurs atât de Dăneșan, cât și de DNA, iar Curtea de Apel Târgu Mureș a decis, în 7 martie, să caseze parțial hotărârea atacată și, rejudecând cauza, a majorat pedeapsa la doi ani de închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de patru ani.

Sentința instanței este definitivă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curții de Apel Târgu Mureș, Anuța Liliac, sentința ar putea fi atacată doar cu revizuire, o cale extraordinară de atac, de care se poate uza, conform Codului de Procedură Penală, doar în anumite condiții.

„Condițiile pentru reviziure sunt: dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză, un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza sau când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia”, a arătat Liliac.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Mureș, Cosmin Blaga, a declarat, la rândul său, că a aflat de existența sentinței, iar instituția așteaptă decizia și motivarea.

„Deocamdată, sentința nu ne-a fost comunicată, așteptăm sentința și motivarea, după care, analizându-le, Prefectura Mureș va acționa conform legii. În caz de suspendare din funcție a primarului, în termen de 90 de zile trebuie organizate noi alegeri”, a afirmat Blaga.

Primarul din Sighișoara, Dorin Dăneșan, a declarat că intenționează să depună cerere de revizuire a sentinței, dar nu a putut preciza care dintre condițiile de revizuire ar urma să fie invocate.

„Urmează să mă întâlnesc cu avocații pentru cererea de revizuire, contest soluția dată de instanță. Din câte am înțeles, am 30 de zile la dispoziție în acest sens”, a spus el.

În noiembrie 2011, primarul din Sighișoara, Dorin Dăneșan, a fost condamnat de Judecătoria Sighișoara la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, în legătură cu concesionarea unui teren către SC Brain Plus SRL Târgu Mureș, în 2006.

Potrivit sentinței Judecătoriei Sighișoara, primarul Dorin Dăneșan a fost acuzat, în 2008, de DNA – Serviciul Teritorial Târgu Mureș de infracțiuni de corupție prevăzute de Legea 78/2000, fiind condamnat pentru abuz în serviciu, fals și uz de fals, săvârșite în scopul de a ascunde comiterea unei infracțiuni. Instanța a contopit pedepsele și a decis că Dăneșan urma să execute pedeapsa cea mai grea, de un an și șase luni de închisoare, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de trei ani și șase luni.

Sentința a fost atacată cu recurs de apărătorii primarului, acesta fiind judecat de Curtea de Apel Târgu Mureș.

La vremea respectivă, primarul spunea că acea concesiune – a unui teren pe care urma să se ridice o clădire – a avut girul secretarului, juristului și șefului Direcției de patrimoniu din Primăria Sighișoara, iar el a semnat, fiind singurul acuzat în acest dosar.

„E vorba de o concesiune făcută către Banca Agricolă, care după câțiva ani a vândut concesiunea la Poștă, care a încercat să facă proiect pentru construirea unui sediu. N-au reușit ceva timp, eu i-am rugat să urgenteze proiectul, că terenul era părăsit, era un loc viran, în centru. Au făcut un proiect, dar a venit altă conducere și au constatat că n-au bani să facă construcția singuri. Au spus că pot să se asocieze cu Brain, s-a făcut asocierea, urma ca în spațiul care s-ar fi construit să funcționeze Poșta în 50 metri pătrați și să se construiască patru săli de protocol, plus sală conferințe, pe care să le folosească împreună. În campania din 2008 m-au acuzat contracandidații că îmi fac hotel cu fratele meu, a venit Corpul de Control de la Prefectură, nu a găsit nimic, apoi m-am trezit cu DNA, dar nu există nicio păgubire a bugetului local, niciun prejudiciu”, spunea Dăneșan.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...