Grecia mizează pe companiile de gaze și jocuri de noroc pentru a revigora programul de privatizări de 50 miliarde euro cerut de instituțiile financiare internaționale în schimbul împrumuturilor externe și restructurării datoriei de stat.
Fondul de valorificare a activelor statului așteaptă până la finalul lunii aprilie oferte angajante pentru preluarea operatorului de loterie Opap, monopolului de distribuție și furnizare de gaze Depa și operatorului sistemul de transport al gazelor Desfa, a declarat Ioannis Emiris, directorul general al agenției de privatizări, citat de Bloomberg.
Grecia s-a angajat să obțină în acest an 2,3 miliarde euro din vânzarea activelor statului, privatizarea celor trei companii urmând să aducă guvernul foarte aproape de această țintă, a adăugat oficialul.
„Nu există cale de întoarcere. Este un program care trebuie să meargă înainte. A fost decis prin lege și deja a început. Nu poate fi oprit”, a spus el.
Programul de privatizări s-a împiedicat de numeroase obstacole după ce creditorii internaționali au constrâns guvernul să accepte ținta de 50 miliarde euro, prevăzută pentru 2020, în timp ce statul elen propusese atragerea a 7 miliarde euro din vânzare activelor statului. Planul convenit într-un final de Atena cu instituțiile financiare internaționale vizează atât vânzarea participațiilor statului la diverse companii strategice, cât și vânzarea de terenuri și proprietăți imobiliare, insule și alte active fixe, precum aeronave.
Fără acces la finanțare de pe piețe din aprilie 2010, Grecia a încheiat în ultimii 3 ani două acorduri de finanțare externă cu UE, FMI și BCE, în valoare totală de 240 miliarde euro. Pe fondul tensiunilor sociale generate de măsurile dure de austeritate, guvernul a depășit de mai multe ori țintele din acord și reformele convenite cu creditorii străini.
Emiris a afirmat că desfășurarea procedurilor de privatizare a celor 3 companii ar trebui să indice că Grecia „a scos covorul roșu” pentru investitori.
„Depa și Opap sunt cele mai importante. Dacă vom reuși cu acestea două, vom obține cea mai mare parte din veniturile țintite”, a spus oficialul.
Anul trecut, creșterea popularității partidelor care se opun acordurilor cu instituțiile financiare internaționale a determinat amânarea privatizărilor. Premierul Antonis Samaras, care a reușit să formeze un guvern după două runde tensionate de alegeri generale în vara anului trecut, a promis că valorificarea activelor statului va fi o prioritate a cabinetului său.
În ianuarie, FMI a avertizat Grecia că guvernul trebuie să acționeze în conformitate cu retorica premierului. criticând progresul prgoramului de privatizări drept „extrem de dezamăgitor”.
Ținta pentru veniturile obținute din vânzări de active a fost revizuită la 22 miliarde euro până în 2020.
Depa furnizează gaze companiilor și populației, iar Desfa operează infrastructura de transport a materiei prime.
Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător și exportator de gaze naturale din lume, este cel mai vizibil investitor interesat de preluarea Depa.
Gazprom concurează cu o asociere formată din companiile grecești Mytilineos și Motor Oil Hellas, OJSC Negusneft (care vrea să preia și Desfa), și Gekterna SA și Socar (Azerbaijan).
Operatorul de loteriei Opap, care a înregistrat anul trecut vânzări de 4 miliarde euro, a atras oferte de la 7 investitori. Statul vrea să vândă 33% din acțiunile companiei.