Rețeaua de traficanți din Sibiu destructurată vindea drogurile la licee, universități și în cluburi

Rețeaua de traficanți din Sibiu destructurată vindea drogurile la licee, universități și în cluburi
Publicat: 15/03/2013, 13:58
Actualizat: 09/04/2019, 18:25

Rețeaua de traficanți de droguri destructurată, vineri, de procurorii DIICOT Sibiu era organizată pe mai multe paliere și vindea canabis la licee, universități și în cluburi din municipiul Sibiu, foarte mulți dintre consumatori fiind minori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prim-procurorul DIICOT Sibiu, Danusia Boicean, a declarat presei că rețeaua de traficanți destructurată, vineri dimineață, era organizată pe mai multe paliere.

„Rețeaua era structurată pe mai multe paliere. Primul palier era reprezentat de furnizorii en-gros care vindeau celor din palierul al doilea. Aceștia, la rândul lor, dădeau celor din palierele trei și patru care se ocupau de vânzarea stradală”, a spus Boicean.

Potrivit acesteia, traficanții își împărțiseră orașul în zone și nu exista niciun fel de concurență între ei, de aceea a fost foarte greu să fie prinși.

Boicean a adăugat că drogurile erau vândute la licee, universități, dar și în cluburi din municipiul Sibiu, traficanții având intenția de a se extinde și în Cluj-Napoca, dar nu au mai apucat să formeze rețeaua completă acolo.

Surse din cadrul anchetei au declarat corespondentului MEDIAFAX că mulți dintre consumatori erau minori, existând fete de 13-14 ani care primeau droguri în schimbul unor partide de sex.

La ora transmiterii acestei știri, la sediul DIICOT Sibiu sunt audiați cei 21 de membri ai rețelei și alte 20 de persoane, consumatori și martori, ridicate în baza unor mandate de aducere.

Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și procurorii DIICOT Sibiu au făcut percheziții în 20 de locuințe din municipiul Sibiu și într-un imobil din Cluj-Napoca.

În urma perchezițiilor, au fost duse la audieri, la sediul DIICOT Sibiu, 21 de persoane puse sub învinuire pentru inițiere, constituire, aderare sau sprijinirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și trafic internațional de droguri de risc.

De asemenea, anchetatorii au pus în executare și 20 de mandate de aducere pentru consumatori, se arăta într-un comunicat de presă al Poliției Române.

Polițiștii au găsit în locuințele percheziționate patru kilograme de canabis, cântare electronice, instrumente folosite pentru mărunțirea și porționarea drogurilor, ambalaje, dispozitive de fumat și doze porționate.

Membrii grupării ar fi adus drogurile din Spania și Germania, prin serviciile de coletărie sau cu ajutorul unor apropiați, cu autocarul, ascunse în bagaje.

„Din investigații a rezultat faptul că gruparea infracțională, constituită în scopul desfășurării de activități pe linia traficului ilicit de droguri pe raza județului Sibiu, este bine elaborată, cu interconexiuni între membrii grupării, pe care caută să o extindă teritorial, atât din perspectiva surselor de aprovizionare, cât și prin prisma modalităților de distribuție”, preciza Poliția Română.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării vindeau canabis stradal, către diferiții consumatori, la prețul de 60-70 de lei gramul, „clienții fiind dirijați către unul sau altul dintre suspecți în funcție de gradul de ocupare al acestora”.

„Din investigații a reieșit că aceștia se foloseau în activitatea infracțională și de minori, pe care îi trimiteau uneori să le predea marfa celorlalți colaboratori ai lor”, preciza sursa citată.

La percheziții au participat și polițiști de la IPJ Sibiu și luptători de intervenție rapidă de la Serviciile de Acțiuni Speciale Sibiu și Alba. Ancheta s-a desfășurat cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome