Revolta primarului din Sfântu Gheorghe: Ne-am săturat să fim buni pentru România doar când vine vorba de plata impozitelor

Revolta primarului din Sfântu Gheorghe: Ne-am săturat să fim buni pentru România doar când vine vorba de plata impozitelor
Publicat: 15/03/2013, 19:45
Actualizat: 27/03/2019, 02:02

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, afirmă că maghiarii s-au săturat să fie „buni pentru România” doar când „vine vorba de plata impozitelor” sau când câștigă medalii olimpice, afirmând că ei au dreptul să își arboreze steagul, să își folosească limba maternă și dreptul la autonomie.

Primarul Antal Arpad a spus, în discursul rostit cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, că maghiarii au demonstrat, în ultima „perioadă grea”, că pot lupta pentru ceea ce este important și se pot apăra în fața atacurilor care au vizat simbolurile comunității, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ne-am săturat să fim buni pentru România doar când vine vorba de plata impozitelor sau când câștigăm medalii olimpice pentru această țară. Vrem ca niciodată să nu simțim că nu suntem doriți în această țară, că simbolurile noastre sunt refuzate, că suntem împiedicați să ne exprimăm în limba maternă. Suntem o parte valoroasă a acestei țări și ne dorim ca majoritatea să ne respecte. În ultima perioadă am auzit de prea multe ori să plecăm de aici dacă dorim să ne arborăm simbolurile și să le folosim în altă parte. De prea multe ori am auzit că dacă dorim ca limba maghiară să fie limbă oficială regională, dacă dorim autonomie, să plecăm de aici. Să fie clar pentru toată lumea: nu plecăm nicăieri! Nici în Mongolia, nici în Ungaria! Acesta este pământul nostru natal, aceasta este și țara noastră. Și avem dreptul să ne arborăm steagul! Avem dreptul să ne folosim limba maternă, avem dreptul la autonomie!”, a spus Antal Arpad.

Acesta a adăugat că maghiarii vor să trăiască și să muncească fără să fie deranjați.

Totodată, potrivit lui Antal, puterea susține că Ținutul Secuiesc nu se poate întreține singur și că din punct de vedere economic „depinde de mila statului român”, dar investițiile puterii, în ultimii 23 de ani, la Sfântu Gheorghe, au constat în construirea unui sediu pentru Jandarmerie, iar acum se ridică un nou sediu al Poliției. „Asta va duce la dezvoltarea regiunii noastre?”, a întrebat Antal, conform căruia sărăcia din Ținutul Secuiesc este un mit fals.

„Să ni se încredințeze administrația Ținutului Secuiesc, iar în decurs de 10 ani vom arăta rezultate remarcabile! Știu că greutățile de zi cu zi, familia, locul de muncă înseamnă o povară mare pentru noi toți. Știu că, pe lângă problemele cotidiene, este foarte greu să ducem în spate și povara comunității. Dar avem o misiune pe care trebuie să o îndeplinim! Istoria ne-a impus că în secolul XXI suntem nevoiți să apărăm din nou Ținutul Secuiesc de la fărâmițare, de la asimilare, de la distrugere. În alte condiții, cu alte mijloace, dar misiunea este aceeași”, a afirmat edilul.

El a lansat un apel către maghiari să aibă încredere în ei și să nu le fie teamă de nimeni.

„Să ne amintim de faptul că la regionalizarea din 1968, când au încercat, de asemenea, să ne fărâmițeze pământul natal, am avut de-a face cu un dictator, pentru care nimic nu a fost sfânt și care nu a avut o majoritate de 70%, ci a luat el singur decizii în ceea ce privește problemele statului. Dacă atunci nu ne-a fost teamă de Ceaușescu și dictatura comunistă, acum de ce să ne fie teamă? Dacă atunci am reușit să ne opunem planului ca județul și orașul nostru să aparțină de Brașov, vom reuși și acum. Pentru acest lucru avem nevoie să fim uniți și curajoși. Dumnezeu să păzească Ținutul Secuiesc!”, și-a încheiat discursul primarul din Sfântu Gheorghe.

La sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni de la Sfântu Gheorghe au participat peste trei mii de persoane, invitat de onoare fiind vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...